Mai toţi românii de rând visează să ajungă milionari pentru a trăi pe picior mare. Pentru accelaşi scop ieşeanul Ioan Prisecaru a muncit enorm din 1990 şi, alături de soţia sa - Tereza - a construit o avere de zeci de milioane de euro. Iar când să stea "ca boierii" i-a lovit necazul - un dosar DNA - aşa că şi-au schimbat priorităţile în viaţă. Ioan Prisecaru a devenit brusc promotor al vieţii spirituale, a inventat apoi o nouă "religie" numită Dans Energetic şi a strâns zeci de mii de adepţi doar în ţară. Mai nou face prozeliţi şi în străinătate, fiind clar milionarul ieşean cu cei mai mulţi adulatori. Nu i-am putut cuantifica exact adepţii - posibil să fi ajuns deja la 100.000 - dar i-am putut evalua averea: are minim 70 milioane euro ceea ce-l clasează pe locul 6 în topul milionarilor ieşeni (Top cei mai bogati ieseni 2021 - topiasi.ro).
A fost campion naţional la judo iar asta l-a ajutat în afaceri
Ioan Prisecaru a fost în anii 80 unul din marii judoka ai României. A ajuns campion naţional, a reprezentat ţara la Balcaniade şi chiar un campionat European, aşa că a văzut înainte de Revoluţie cum erau economiile deschise.
Iar în 1990, când România a trecut la capitalism, "Nelu" - cum îi zic prietenii - s-a apucat de taximetrie importând Dacii din Ungaria. A ajuns să aibă o flotă de 17 mașini, nivel fabulos pentru începuturile anilor 90. Apoi a făcut un atelier de reparații auto, apoi de tinichigerie, după care a trecut la vopsele. De aici s-a apucat de industria mare și, cum necum, a ajuns să preia de la stat 4 platforme industriale în Iași, Brașov și Săvinești. Azi fostul campion la judo este cel mai mare industriaș al Iașului, creînd în cadrul grupului CONEX peste 1000 de locuri de muncă.
Cutremurul DNA
Un dosar deschis de DNA, în cadrul căruia Tereza Prisecaru a fost condamnată, a arătat cât de puternic este business-ul CONEX. Deşi unii parteneri şi mai ales băncile au ridicat brusc bariere, CONEX a continuat să crească ajungând acum la afaceri de peste 500 milioane de lei anual. Familia Prisecaru are acum cel mai mare producător ieşean de piese auto, cel mai mare comerciant de piese auto, şi a salvat de la faliment 4 fabrici comuniste în Iasi, o platforma la Savinesti si una lânga Brasov.
Familia are si mari plasamente pe piata imobiliara, fiind unul din cei mai importanti operatori locali (a încurajat-o la asta si tranzactia prin care a vândut pentru 7.000.000 euro terenul pe care s-a construit complexul Carrefour - Felicia).
Necazurile din justitie i-au facut pe patronii CONEX foarte retrasi d.p.d.v public si politic, dar influenta lor în mediul local de afaceri este în continuare foarte mare (platesc statului anual aproape 10 milioane euro).
În ultimii 3 ani Ioan Prisecaru a ieșit în evidență prin promovarea unui ”nou mod de viață, autentic românesc” - adică dansuri de relaxare pe muzică ce încarcă energetic. Pentru a promova Dansul Energetic Ioan Prisecaru a scris cărți, a înființat un post de radio și a făcut zeci de conferințe, ajungând acum să aibă zeci de mii de discipoli ”în toată lumea” după cum se laudă el.
Cum explică întemeierea unei noi ”religii”
”Am crezut că voi fi om de afaceri întreaga viață. La un moment dat am ajuns să lucrez cu mii de oameni, i-am observat și am ajuns să cred că oamenii pot face lucruri mărețe. Dar asta doar dacă sunt antrenați. Când am realizat ce putere are omul am decis să creez un model de viață care să dea putere omului. Am făcut deci mai multe modele de viață care să întărească omul. Am lucrat peste 3 ani la dansul energetic, la această formă de terapie și antrenament. Acum sunt mulțumit că foarte mulți oameni, din România și de peste tot în lume, practică Dansul Energetic.
Primesc foarte multe gesturi de recunoștință. Le primesc cu smerenie și le mulțumesc pentru că au ajuns să aibă grijă de ei. Deci cel mai mare dar al vieții este să văd că omul dansează.
Am constatat că mulți oameni își irosesc viața cu lucruri care nu ajută. Chiar și eu mi-am irosit viața cu lucruri care nu m-au ajutat, ba, din contra, mi-au consumat viața. Când am realizat ce pierd pentru lucruri care nu îmi sunt necesare am generat un model de viață care să ne ducă la succes, la întărirea puterilor umane. Și acum vreau să împărtăşim acest model”, a spus Ioan Prisecaru la un post de radio.
De ce scrie cărți despre ”puterea Universului” și face cursuri de ”dans energetic”: ”am în corp reziduuri karmice”
”Voi scrie cărți toată viața mea pentru că energia cărților mă va ajuta să devin un om tot mai puternic și mai bine realizat în scopul vieții. Am constatat însă că în suflet mai pot rămâne reziduuri karmice. De asta am lansat dansul energetic, o formă de terapie prin care omul își purifică în mod conștient câmpurile aurice, deci câmpurile din jurul corpului. Dar nu numai, prin dans putem lucra și la mii de km asupra nucleelor de conștiință din Univers”, a declarat Ioan Prisecaru la o televiziune din Brașov.
”Afacerile îmi merg mai bine”
”De când scriu cărți afacerile merg mai bine. Mi-a crescut structura de conștiință, mi-a crescut nivelul de conștiință. Pe măsură ce scriu cărți îmi crește nivelul de conștiință și eu abordez afacerile de la un nivel mult mai înalt. Pregătesc mult mai bine afacerile, îi antrenez mai bine pe directori, sunt mai exigent cu ei la un nivel foarte înalt de conștiință și practic firmele merg după nivelul de conștiință pe care eu îl amprentez echipelor mele manageriale”, a povestit Ioan Prisecaru la acea emisiune.
Comparat de moderatoarea tv cu un "sfânt", scriitorul "Ioan" a răspuns modest: ”ei, eu sunt un om simplu. Dar cartea are foarte multe coduri. Deci eu am luat codurile din univers și le-am introdus în carte. Dacă citești un cuvânt și are un cod te conectezi la informația din Univers. Acum 2500 de ani Pitagora spunea că tot ce este în Univers este reprezentat de un număr. Ei, eu m-am conectat la numerele din Univers. Iar când am pus pe carte doar numele Ioan m-am conectat la numere. Eu sunt un om simplu, ca toată lumea, am fost un copil normal, sunt un om de afaceri normal și vreau să rămân un om normal în societate, dar în carte am pus toată cunoașterea. Acolo, da, sunt anormal. În rest eu un sunt un om simplu, ca și dvs”.
S-a făcut "mogul" media
Pentru a-şi promova mai bine cărţile şi Dansul Energetic, Ioan Prisecaru, a deschis la 1 decembrie 2021 un post de radio. ”Am căutat să fac un post de radio pentru românii de pretutindeni întrucât noi, oriunde am fi în lume, gândim românește. Un român știe să-și cultive viața pe cele mai înalte culmi ale cunoașterii și manifestării umane. Dovada acestui aspect este faptul că românii reușesc peste tot în lume pe unde ajung. Nu este neapărat meritul meu. Eu doar am venit cu ideile și le-am împărtășit celor care au venit lîngă mine. În România și în lume sunt oameni cu mare putere de manifestare. Eu doar am spus ceea ce ar fi necesar să obținem de la oameni iar oamenii au creat singuri. De asta nu este meritul meu ci al întregii echipe și al tuturor românilor de pretutindeni”, a declarat Ioan Prisecaru la emisiunea inaugurală a Radio Integrativ.
Se vrea a fi un fel de Bill Gates
Zilele trecute Ioan Prisecaru a făcut la radioul său un fel de bilanţ al carierei de afacerist şi al noii vieţi de lider spiritual. "Am făcut afaceri peste 30 de ani. Tot timpul am căutat să fac nu doar bani ci şi un mod de viaţă. Eu nu am fost calificat să fiu om de afaceri, pur şi simplu am vrut să fac bine mie şi familiei, apoi societăţii.
(...) Puţini oameni de afaceri ştiu că eu mă ocup şi de spiritualitate, de domeniul dezvoltării umane. La noi oamenii de afaceri separă cele două domenii. Dar peste Ocean vedem că marii oameni de afaceri sunt şi oameni spirituali, au credinţă, se ocupă de binele comunităţii. De aceea ei sunt sănătoşi, le merge bine şi societăţii la fel. Aş vrea să aduc şi în România acest model.
În Iaşi suntem un grup de oameni de afaceri care ne cunoaştem de la începuturi. Nu ştiam să facem afaceri dar ne-am întâlnit, am discutat, ne-am ajutat şi am ajuns să avem afaceri pline de belşug, spre binele familiei şi comunităţii. (...) Dar realizările nu vin imediat. Eu am ajuns după 10 ani să obţin rezultate, e adevărat că spectaculoase, dar au fost 10 ani de lucru cu sinele. Dacă te antrenezi şansele cresc. La început eu dădeam deoparte cărţile, dar apoi am înţeles că greşesc. Am început să citesc şi apoi să dăruiesc celor din jur cărţi.
Este greu să faci azi business. Când am pornit eu cam orice făceai mergea, dar azi nu mai e aşa. Acum afacerile sunt profund concurenţiale iar pentru a reuşi este nevoie să te antrenezi în toate domeniile vieţii, personal, sufletesc, livresc, spiritual", a declarat Ioan Prisecaru.
************************
Poveste de film indian - au plecat de la sapă
Soții Prisecaru au copilărit la țară și acolo au învățat ce înseamnă munca grea. “Am fost a doua din cei nouă copii ai unei familii de ţărani din satul Răchiteni, comună Mirceşti. Eram baieţoasa, obraznică, plină de vânătăi şi oase rupte. Că elevă, pentru mine vacanţele însemnau munca”, a povestit la un moment dat Tereza Prisecaru. “La Gostat – în spatele tejghelei, la lopătat grâu, pe câmp, la cules, sau în spatele războiului de ţesut, alături de bunica”, a detaliat ea acum mai bine de 15 ani.
Susţinea tot atunci că a devenit independentă financiar de la 14 ani, când a început singură să-şi plătească internatul la liceu. Obsedată de sărăcie şi bani, nici în facultate nu a stat cu manile în san: “Eram în primii ani la Ştiinţe Economice. Am vândut cursuri, iar clienţii mei erau studenţii de la fără frecvenţă. Preţul varia în funcţie de disciplină de studiu. Un curs era cam 70 de lei în 1980”.
Acelaşi traseu la urmat şi Ioan Prisecaru dar cu un mare şi foarte important bonus: el a făcut judo, sport la care a excelat (a fost campion naţional) şi care i-a modificat decisiv modul de viaţă. “Sportul pe care l-am făcut a avut în viaţa mea un efect mai mare decât l-a avut facultatea”, a mărturisit "Nelu" într-unul din extrem de rarele interviuri acordate presei locale.
Imperiu pornit de la taximetrie
Până în 1989 soţii Prisecaru locuiau cu cele două fete gemene într-o garsonieră primită de la Clubul Sportiv. El era electrician, iar ea economist. De afaceri s-au apucat în iulie 1990, când au luat o Dacie 1300, albă, pe care au şi băgat-o la taximetrie. Pentru că piaţa înghiţea acest serviciu, soţii Prisacaru au pus la bătaie toate economiile, s-au împrumutat la rude, (ei spun că au făcut şi un credit) şi au adus din Ungaria câteva Dacii second hand. Au ajuns în doi ani la 12 maşini la stradă, apoi 17, având cea mai mare flotă de taximetre din Iașul primilor ani de după Revoluție.
Pentru că Daciile ungurești erau, pe fond, tot Dacii și se stricau des, afacerea pierdea încasări serioase, așa că soţii Prisacaru au copt rapid o altă afacere, mai mare.
Primul salt : producţia de piese auto
În 1993 au făcut o firmă de producţie a pieselor auto, Tess Conex. Într-un material de imagine apărut în presă locală soţii Prisecaru spuneau că ideea acestei firme a fost a unui taximetrist rămas fără carnet, care se lăuda că poate face feţe de portieră. "Se lucra pe genunchi şi tăiau tabla cu foarfecele. Nu aveam nimic mecanizat. Totul era manual. Pentru că profitul era foarte mare - 50-100% - am închiriat de la Agromec Ciurea jumătate de hala, la subsolul clădirii", spunea Tereza. Taximetristul cu ideea ar fi primit cadou din partea familiei Prisecaru o Dacie. Nimeni nu-i mai ştie însă numele. Afacerea însă mergea brici, pentru că mastodonţii industriali nu-şi pierdeau vremea cu bucăţele de piese pentru Dacii ci cumpărau de la alţii. Ca atare, Tess Conex a strâns rapid primul milion de lei, bani reinvestiţi imediat pentru utilare. "În 1994, o secţie întreaga de la Tehnoton a fost angajată la Tess Conex. Am început crearea de ştanţe şi matriţe", a susţinut Tereza Prisecaru.
Rapid apare şi afacerea vopselelor
Deşi aveau tot mai multe comenzi pentru piese, câştigurile nu erau tocmai cele scontate. Asta pentru că se pierdea mult timp pentru vopsit, nefiind nimeni care să producă vopsele specializate. "În 1996 am cumpărat un teren la Miroslava şi am început să facem într-o hală grund pentru portiere. Aşa s-a născut Conex - compania de vopsele. Nu erau atât de multe firme străine pe piaţă, aşa că ne-am apucat de producţie pentru alţii", a povestit Tereza Prisecaru.
Banii au venit în valuri, soţii Prisecaru admiţând că atunci au numărat primul miliard de lei (vechi).
Favorizaţii privatizărilor
În următorii ani, firmele din grupul Conex s-au dezvoltat puternic, dar patronul încă nu ajunsese un actor de primă mâna pe piaţa Iaşului. A scos capul însă în anul 2000, când a cumpărat fabrica IPA, actuala ASAM. Gurile rele spun că pentru câteva ore fabrica a fost în mâinile lui Ioan Zapodeanu, celebru şi influent speculant imobiliar dar un necunoscut pe acea vreme. Ioan Prisecaru ar fi apelat atunci la pilele sale din PD (se zvonea că e un apropiat al fostului premier şi preşedinte al Senatului, Petre Roman) şi aşa ar fi pus mâna pe fabrica de piese auto. La nivel oficial însă Prisecaru a dat 14 miliarde lei vechi şi a achiziţionat o firmă ce avea să fie în următorii ani unul din cele mai bune motoare ale grupului Conex.
În 2001 soţii Prisacaru şi-au permis primul concediu în străinătate, în Cipru, şi şi-au luat primul Mercedes, semn clar că dăduseră lovitura.
PSD a fost boom-ul
În anii guvernării PSD din perioada 2000 - 2004 soţii Prisacaru au dat marile lovituri. Au cumpărat, rând pe rând, fabrici precum Sinta, Agmus, Adimet, firma Autotransport, institutul de cercetare Presumproiect, o platformă industrială la Săvineşti, o alta la Braşov, plus numeroase alte active. Bonus, au achiziţionat indirect, la preţuri mult subevaluate, proprietăţi imobiliare care apoi s-au dovedit adevărate mine de aur. Exemplul cel mai relevant este terenul Adimet - 7 ha vândut în 2005 pentru aproape 8 milioane euro. Ca să aveți adevărata dimensiune a acelei afaceri, precizăm că pe atunci cu acești bani se putea contrui un mall întreg (spre exemplu Iulius Mall Iași a fost ridicat în 2000 cu 6.000.000 dolari).
După privatizări, compensări
O altă afacere fabuloasă făcută în acei ani de proprietarii grupului CONEX a fost sistemul de compensări. Pentru că statul era rău platnic și se adunau arierate uriașe în diverse domenii, Ioan Prisecaru a inventat practic o bursă care se ocupa de recuperarea datoriilor. O firmă putea lua energie electrică în contul datoriilor, alta putea lua motorină, alta ciment şi tot aşa. Bursa lui Nelu învârtea toate aceste "bartere", evident că în schimbul unui comision consistent, până era toată lumea mulţumită că recupera ceva. "Era o fabrică de bani. Făcea măcar un miliard pe zi", a povestit un fost angajat implicat direct în această afacere.
PNL şi PDL au consolidat imperiul
În anii 2005-2008 familia Prisecaru a dat marile lovituri imobiliare. Sute de hectare din Iaşi sau jurul oraşului au ajuns în proprietatea acesteia în marea majoritate a cazurilor fiind vorba de retrocedări. Dacă pentru un om obişnuit poate dura şi 10 ani recuperarea unei bucăţi de pârloagă, familia Prisecaru obţinea la foc automat toate proprietăţile pe care punea ochii. Asta în condiţiile în care liderii locali ai PNL şi PDL efectiv se chinuiau să intre în graţiile lui Ioan şi Tereza Prisecaru, acceptând plasarea în posturi cheie a unor apropiaţi ai familiei. Aşa a fost posibil ca foşti angajaţi sau apropiaţi de-ai lor să fie parlamentari (ex. Petru Movilă), prefecţi (Nicu Păduraru), subprefecţi (Florin Ungureanu), iar la Primărie o sumedenie de consilieri locali şi funcţionari erau şi ei "de-ai casei". Başca fostul primar Gheporghe Nichita, prieten bun al lui "Nelu".
Criza din 2009 a reaşezat business-ul Conex
Când a izbucnit criza din 2009 afacerile familei Prisecaru au devenit mult mai liniştite. Nu s-a mai cumpărat nici o fabrică, ba chiar s-au lichidat unele active iar numărul de angajaţi a scăzut serios, Conex pierzând temporar titlul neoficial de cel mai mare angajator local. E drept, s-au continuat investiţiile – circa 5.000.000 euro au fost folosite în anii 2009-2011 pentru achiziţia de utilaje moderne la ASAM ori alte firme din grup, cel mai adesea în cadrul unor programe cofinanţate de UE ori de guvernul României. Per general cifrele raportate la ministerul de Finanţe arată însă că grupul Conex a fost atins serios de criză, o cifră de afaceri de 60 milioane euro anual cât se vehicula prin 2006-2007 fiind în 2012 un vis.
Dosarul penal a stimulat performanţa
Paradoxal, după ce Tereza Prisecaru a început să fie anchetată penal (în 2010), afacerile familiei au avut iar creşteri spectaculoase. Dacă în 2009 aduceau prosoape şi alte "ace, brice şi carice" din China pe care le vindeau oriunde doar pentru a avea cash-ul necesar supravieţuirii, din 2011 Prisecarii au prins aripi şi făceau iar industrie la scară mare. ASAM-ul a redevenit furnizor de bază pentru fabrica Dacia, fabrica de scule a început şi ea să vândă bine iar explozia a venit de la distribuitorul de pieţe auto - Conex Distribution. S-a ajuns ca doar cele 3 fabrici şi distribuitorul să producă venituri anuale de 70 milioane euro (în 2015) apoi aproape 90 milioane (2016) iar în 2019 s-a depășit pragul de 100 milioane euro. Şi asta în condiţiile în care DNA obstrucţionase serios business-urile familiei prin sechestre, indisponibilizări şi, mai ales, reclamă negativă în piaţă. Afacerile CONEX erau însă atât de solide încât au trecut peste toate şicanele procurorilor.
Legături politice foarte bune
Succesul nebun în afaceri a fost pus deseori pe seama «spatelui » politic. Ioan Prisecaru a ştiut să-şi cultive relaţii excelente cu toţi oamenii politici influenţi din Iaşi, fie ca aceştia au fost Vasile Lupu, Dan Constantin Vasiliu, Ion Solcanu, Gheorghe Nichita, Relu Fenechiu, Dan Cârlan sau alţii. Sunt de notorietate relaţiile extrem de apropiate pe care le aveau cu soţii Solcanu, cărora le făceau vizite dese şi de la care primeau invitaţii la petreceri de familie. La fel a fost şi cu Relu Fenechiu, soţii Prisecaru fiind unii din puţinii invitaţi locali la nunta secretă a liberalului de la Viena. În privinţa PDL-ului lucrurile stăteau şi mai bine, şefii PDL pe judeţ şi cel pe municipiu - Dan Cârlan şi Petrică Movilă - fiind simpli executanţi în fata patronilor Conex.
Neagă spatele politic
În ciuda evidenţei, soţii Prisecaru au respins vehement orice apropiere de vreun partid sau politician: "Am fost curtaţi de multe partide, dar am considerat că nu este bine ca politica să se amestece cu afacerile", afirma Tereza Prisecaru. Asta nu înseamnă că familia Prisecaru nu a fost în miezul Puterii. Ba dimpotrivă, Ioan Prisecaru fiind liderul celebrului G5, grupul care a influenţat foate mult destinul Iaşului în anii 2000. De prin 2012 însă soţii Prisecaru au devenit foarte retraşi, inclusiv din jocurile de putere de la nivel local.
Grupul de firme Conex - aspirator de poliţişti
Un alt aspect determinant pentru anvergura grupului Conex o reprezintă o anumită categorie de angajaţi - foştii poliţişti sau oameni proveniţi din serviciile de informaţii. Din datele pe care am reuşit să le probăm, la grupul Conex au fost aduşi în timp fostul şef al Miliţiei pe municipiu - colonelul Năftic, fostul şef al Poliţiei Grigoriu (detaşat apoi la cabinetul deputatului Movilă), fostul prim locţiitor al Poliţiei judeţene - Stefaroi. Firesc, în cadrul grupului, a apărut şi o firmă care se ocupa de protecţie şi pază.
Singurul domeniu în care a dat chix: distribuţia auto
Singurul domeniu în care Ioan Prisecaru nu a reuşit să se impună a fost cel auto. În 2005 familia Prisacaru a preluat distribuţia mărcii Citroen pe Iaşi, anunţând planuri extrem de ambiţioase: show-room de 2,5 milioane euro şi o eventuală extindere în Moldova. În fapt nu s-a făcut mare lucru, afacerea fiind preluată doar pentru a semnala premierului de atunci - Călin Popescu Tariceanu (distribuitor naţional al Citroen) - cine e omul lui la Iaşi. Cum în iunie 2007 firma lui Tariceanu a fost retrogradată de Citroen la rangul de simplu dealer, francezii deschizând propria firmă în România, Prisecaru a vândut imediat show-room-ul către dealerul Honda, afacere din care obţinut tousi un profit frumos - aproape 2 milioane euro.
A vrut o fabrică în China şi reactor la Cernavoda
Printre planurile soţilor Prisecaru au fost şi două proiecte extrem de ambiţioase. Cel mai grandios a fost implicarea în contruireaa reactoarelor 3 şi 4 la centrala de la Cernavodă. Vreo doi ani, doua firme din grupul Conex au parcurs pas cu pas procedura de înscriere şi omologare, dar în 2007 soţii Prisecaru au renunţat la afacere. Ulterior și Guvernul a abandonat planul pentru un orizont de timp neprecizat. O altă investiţie de anvergura ar fi fost o fabrică în China. Conştient că forţa de muncă este extrem de ieftină acolo, Ioan Prisecaru a vrut să ridice o fabrică de confecţii, dar distanţa mare faţă de România l-a convins totuşi să renunţe la idee. A importat însă cantităţi imense de chinezării pe care le-a comercializat în ţară şi care i-au asigurat în anii crizei economice cash-ul necesar supravieţuirii.
Ioan Prisecaru: „soţia e creierul economic al întregii afaceri"
Deşi în mod curent presa îl scoate în faţă pe Ioan Prisecaru, acesta a recunoscut la un moment dat că responsabilităţile sunt delimitate altfel în grupul său de firme: "Eu mă ocup de strategia de dezvoltare, iar soţia, fiind deosebit de prudenţă, este creierul economic al întregii afaceri. Fără ea nu aş fi realizat nici jumătate din ceea ce există. Din acest motiv, cred că, uneori, în afaceri femeile sunt mai bune decât bărbaţii", a declarat Ioan Prisecaru acum câţiva ani unui ziar local. În ultimii ani însă ambii soţi Prisecaru s-au ocupat mai mult de problemele puse de DNA ori de familie, dar chiar şi aşa afacerile au mers din ce în ce mai bine, familia fiind clar "industriaşul nr 1 al Iaşului".
Băgat în afacerea Panama Papers
La izbucnirea scandalului s-a crezut că singurul ieşean care a deţinut o companie off-shore prin intermediul avocaţilor panamezi de la Mossack Fonseca era un cumnat al Terezei Prisecaru, dar ulterior au apărut informaţii noi. Potrivit datelor scurse din arhiva casei de avocatură panameze, ieşeanul Marcel Rediu a deţinut prin firma sa Cesiu SRL, acţiunile societăţii Cesaro Trading Ltd. Rediu a lucrat la firme din grupul Conex şi, după ce s-a căsătorit cu sora Terezei Prisecaru, Marcela, a devenit un angajat important pentru afacerile soţilor, dovadă fiind şi faptul că acum locuieşte vis-a-vis de proprietatea familiei Prisecaru din Miroslava. Rediu deţinea din 2007 acţiunile off-shore-ului Cesaro Trading Ltd prin Cesiu SRL.
Ioan Prisecaru a catalogat afacerile, de altfel perfect legale, ca fiind de domeniul trecutului şi a ţinut să precizeze că firmele sale au în acest moment banii în sistemele financiare şi bancare din ţară.
Finanţează "pe şestache" acţiuni umanitare
Dacă la începuturile afacerilor soţii Prisecaru aveau arici la pungă, de prin 2010 au devenit mai generoşi cu cei care apelau la ei în situaţii limită. Accidental am aflat de mai multe donaţii şi ajutoare făcute cu discreţie, fără tam-tam, ceea ce arată o schimbare radicală de optică. Chiar şi în viaţa personală au făcut schimbări majore: dacă în 2007 Tereza îşi permitea să spargă peste 100.000 de euro pe un Maserati, în ultimii ani au renunţat la cheltuieli extravagante. Ioan Prisecaru a început să scrie cărţi şi să finanţeze acţiuni culturale ori umanitare, fără să se laude vreodată cu asta. De asemenea, sponsorizează constant echipele locale de judo, sportul său de suflet.