chirica sticle baskan gagauziaPe 14 și 15 iulie bașkanul Găgăuziei (adică șeful unei regiuni autonome din sud-vestul Republicii Moldova, apropiată politic de Rusia) a fost prin Iași. Irina Vlah era pînă acum două săptămâni o aprigă susținătoare a comuniștilor și rușilor, dar după victoria colosală a taberei pro-europene de la Chișinău ”bașkana” a simțit nevoia să vină brusc la Iași. De ce? A chemat-o cineva aici? I s-au dat instrucțiuni noi? A venit ea din proprie inițiativă să-și ofere serviciile? Nu se știe încă precis, dar s-a aflat altceva, de maxim interes pentru ieșeni.
           
Inițial totul a fost ascuns de ochii presei și publicului, nimeni neștiind că ”omul rușilor” stătea prin Iași. Dar pe 16 iulie, la o zi după vizită, ”marele” primar Mihai Chirica a postat pe Facebook imagini cu el și „bașkana” la Primărie, cam cum fac unii căpșunari care se pozează lîngă o mașină mai fițoasă și pun poza pe Facebook ”să-l vadă rudele de la țară ce bazat e”.
 
Chirica toarnă gogoși doar ca să arate că e ”viu
           
În textul postat de Chirica se pretinde că discuția cu șefa Găgăuziei s-a axat pe schimbul de experiență în atragerea investițiilor în industrializarea economiei și dezvoltarea sectorului IT, precum și pe elaborarea și implementarea proiectelor cu finanțare din fondurile Uniunii Europene”.
           
Dar de ce ar interesa-o pe ”bașkană” cum e cu fondurile UE din moment ce Găgăuzia nu e și nici nu va fi curând membră a UEEste clar deci că Mihai Chirica a mințit cu privire la scopul vizitei. Dar de ce a făcut-o? Cel mai probabil a vrut să arate că e ”viu” și atât de important încât îl vizitează bașkanul Găgăuziei. Care sunt efectele politice și diplomatice ale acestui gest nu contează pentru Chirica, important e doar să facă el paradă. 
 
bakanul gagauziei si cu alexe 
 
Alexe a fost și el la negocieri dar a tăcut ca peștele
           
Un amănunt esențial a fost scăpat apoi de un ziar proChirica. Din prostie sau neștiință un site fără trafic dar cu ifose de ”ziar” pro Chirica a publicat o poză în care la masă cu primarul Iașului și bașkanul Găgăuziei apare și Costel Alexe, șeful Consiliului Județean Iași. În comunicările oficiale ulterioare atât Alexe cât și CJ Iași s-au ferit ca dracul de tămâie să amintească de întâlnirea cu omul rușilor. Cel mai probabil, Alexe a aterizat la întâlnire fără să știe în ce se bagă, dar când a ajuns acolo și a înțeles că panaramă diplomatică poate să iasă din asta s-a retras și a tăcut mâlc
           
Mihai Chirica n-a înțeles însă ce joc periculos face și s-a apucat să se laude cu poze alături de Irina Vlah, marea susținătoare a comuniștilor proRusia
 
SRI știe, dar SIE nu?
         
Clar, vizita bașkanului Găgăuziei la Iași a fost monitorizată de SRI. Ba chiar e foarte probabil să fi fost organizată chiar de acest serviciu, SIE neputînd opera la scară mare pe ”terenul SRI”. Reamintesc, despre Chirica se bănuiește de multă vreme că ar fi fost ”omul SIE”, dar la începutul anului, când DIICOT l-a inculpat penal alături de încătușatul Claudiu Asimionesei, primarul dezvăluia, iarăși din prostie, că fusese lăsat fără protecție (Abandonat de SIE, Chirica recunoaște că l-a ”turnat” de 3 luni pe Asimionesei: ”El e infractor, nu eu. Din ianuarie și februarie am anunțat Parchetul despre asta” - topiasi.ro) și de asta se temea să nu i se facă ”dosar penal politic”. 
         
Revin la vizita Irinei Vlah, operată imediat după victoria covârșitoare în alegerile de la Chișinău a taberei pro-europene, tabără intens susținută de serviciile de informații românești. Surse din piață susțin că Irina Vlah a fost chemată la Iași pentru ”discuții” într-o ”casă conspirativă”. Posibil ca această locație să fi fost Primăria Iași, altfel nu se prea explică lipirea lui Chirica. Nu am aflat dacă cel care a ”negociat” cu bașkanul Găgăuziei are acoperire de funcționar al Primăriei sau e din afara instituției, dar exclud categoric prezența la ”discuții” a lui Mihai Chirica. El e un fel de Haplea în această ecuație. 
         
Costel Alexe a venit și el la Primărie, nu am reușit să aflu cum a ajuns acolo (chemat de Chirica / de SRI?) dar a înțeles jocurile așa că a făcut stânga-mprejur. 
         
Ce înseamnă asta? Alexe vrea să supraviețuiască scandalului ”Tabla” și evită orice alte complicații, în timp ce Chirica, mult mai îngropat politic de dosarele penale (este deja dublu inculpat penal și are și alte dosare grele pe coadă) ”se dă vultur în avion deși nu știe să zboare”. E posbil însă ca dorința lui Chirica de a arăta că este ”viu”, deconspirînd din prostie prezența la Iași a unui om al rușilor atunci când totul trebuia să rămână ascuns, să îl coste foarte mult. Rămâne de văzut cât o va costa pe România lipsa de diplomație a primarului de Iași. 
 
AUREL DOBASU

Nu mai aveti dreptul de a comenta pe aceast site.

Citeste mai multe articole din: TOPIASI

Contacteaza-ne

Telefon: +40723390003

Email: This e-mail address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.

Despre Proiect

Ultimele Articole

Bagaju' si Peisaju'

Secretele Iasului

Iaşul vechi

RokGallery module Iaşul vechi (id=174) does not have a gallery selected