Vineri, 14 Mai 2021 19:30
”Noi suntem modele pentru alte orașe, noi, Iașul. Noi nu ne batem cu Clujul, noi nu ne batem cu Timișoara, nu ne batem, cu nici un oraș din România, noi trebuie să ne comparăm cu Berlinul (cel mai mare oraș din Germania - n.n.), cu Praga (cel mai bogat oraș din Cehia), cu alte orașe importante ale Europei”, spunea primarul Iașului miercuri. Vineri premierul Florin Câțu nu știa ce ”anvergură” a luat Iașul lui Chirica și a anunțat că Neamțul și Bacăul vor avea autostradă până în 2026, Suceava până în 2030, numai Iașul nu. Până și orășelul Târgu Neamț va avea șosea de centură înaintea Iașului.
Acesta este rezultatul „eforturilor” liderilor Iașului, Costel ”Tablă” Alexe și PeniHill Chirica. Doi liberali în plină guvernare PNL au dus Iașul mai jos decât Târgu Neamț. Bine că, declarativ, se ”bat” cu ”Berlinul, Praga și alte mari orașe”
Premierul s-a dus la Suceava, evitând ostentativ Iașul
Primul semnal care a arătat cum stă Iașul la masa Puterii a fost dat acum 3 săptămâni. Pregătindu-se de alegerile interne în PNL, premierul Florin Câțu și-a organizat o vizită în Moldova dar a evitat ostentativ Iașul. Totul pentru a nu fi fotografia alături de inculpații penal Costel Alexe (șef al Consiliului Județean Iași) și Mihai Chirica (primarul Iașului). Ca să fie și mai clar mesajul, Câțu a preferat să aștepte 2 săptămâni să se facă bine suceveanul Gheorghe Flutur (acesta a fost operat recent) și abia apoi să vină în Moldova.
Suceava a obținut autostradă deși Europa le-a zis NU. Iașul nu a obținut așa ceva, noi îi avem pe ”Tablă” și ”PeniHill”
Premierul a ajuns la Suceava vineri, la două zile după ce Comisia Europeană i-a aprobat finanțarea prin PNRR pentru construirea de autostrăzi care se opreau la Pașcani (A7) și Neamț (A8). Deși s-a clătinat serios anul trecut, la izbucnirea pandemiei COVID (atunci Suceava era bomba infecționistă a României), baronul Gheorghe Flutur a găsit destui mușchi pentru a se ”înfinge” în premier. Rezultatul influenței politice? Suceava a primit de la Florin Câțu vestea că se va construi un drum de mare viteză de la Pașcani până la Siret și nu în regim de ”drum expres”, cum era varianta de ”compromis” a Bucureștiului ci în regim de autostradă. Bonus, Florin Câțu a garantat finanțarea tronsonului de prin județul Suceava deși Comisia Europeană nu a oferit fonduri pentru așa ceva prin PNRR.
Politicienii Iașului erau la cafele, deci Iașul nu a primit nimic
Victoria senzațională a Sucevei accentuează și mai tare înfrângerea Iașului. Abandonat de politicienii săi (primarul Chirica și șeful CJ Alexe au ca prioritate să scape de pușcărie, nu să se bată pentru Iași) județul nostru nu a primit de la premier nici o garanție de construcție a autostrăzii A8. Asta deși tronsonul Lețcani - Târgu Frumos înregistrează deja valori de trafic de autostradă (21.000 de mașini pe zi) iar numărul morților produs de accidentele de pe acest drum nu pune pe tristul loc 1 în România.
Deci în plină guvernare PNL, cu președinte liberal la Consiliul Județean, cu primarul reședinței de județ înregimentat de PNL Iașul nu a primit nimic. Toate ”astrele s-au aliniat” și totuși Iașul nu poate nimic, asta e puterea cuplului Alexe & Chirica.
Activiștii proautostradă s-au dus peste premier dar au scos doar promisiuni vagi
”Acum câteva minute s-a finalizat întâlnirea cu Primul Ministru Florin Câțu și cu cei din CNAIR.
Păcat că un oraș ca Iașul nu reușește să convingă politic și suntem ocoliți de cei mai importanți oameni în Stat!
Dragi ieșeni pot să vă spun doar atât: Iașul mai așteaptă până va avea autostradă!
Din păcate toate eforturile depuse de către asociațiile noastre nu au fost susținute de către actuala clasă politică din Iași!
Toate partidele din Iași și-au văzut doar de interesele de grup, poziții în partid și câștiguri personale.
Din păcate Iașul mai pierde o finanțare pentru A8 prin PNRR, pe sectorul Tg. Frumos - Lețcani!
În cadrul discuției cu Primul Ministru am cerut câteva lucruri, dar nu avem o garanție că se vor întâmpla, cu această clasă politică locală care ne reprezintă la București.
Sunt atât de dezamăgit, încât nici nu mai vreau să nominalizez partidele și politicienii, care au fost sau sunt la putere și nu au făcut NIMIC pentru infrastructura județului Iași!
Toate partidele și politicienii de Iași sunt un mare ZERO barat!”, a transmis Cătălin Urtoi.
Nu mai aveti dreptul de a comenta pe aceast site.
Citeste mai multe articole din:
TOPIASI