abator”Trei companii antreprenoriale din industria cărnii testează interesul investitorilor pentru o eventuală tranzacţie. Este vorba de Meda Prod 98, Kosarom şi Agra’s. Neculai Apostol, fondatorul grupului Kosarom cu 1.300 de salariaţi, neagă intenţia de vânzare”, scrie luni Ziarul Financiar. ZF precizează că ”surse din piață” vorbesc despre vânzarea KOSAROM dar ”nu ar exista negocieri avansate”. 
           
Președintele grupului KOSAROM, Lucian Apostol, a negat și el categoric existența unor negocieri pentru vânzare. ”Nici vorbă de așa ceva. Sigur nu am vorbit cu nimeni despre asta”, a spus Lucian Apostol pentru TopIasi.ro. 
           
În Iași ”se știe” însă că au fost negocieri cu un grup chinez și un altul american, suma cerută pentru grupul KOSAROM fiind de 300 milioane euro. 
 
Negocieri de clonare, nu vânzare
Apostolii au recunoscut oficial că au purtat discuții doar cu parteneri chinezi și numai pentru clonarea grupului ieșean, nu pentru vânzare. Replicarea modelului KOSAROM urma să fie făcută în alte zone ale României sau în Asia.
 
Negocierile păreau avansate în 2014 când Neculai Apostol vorbea chiar despre posibilitatea construirii, de către chinezi, a unei autostrăzi dinspre Moldova spre Constanța. Cam tot atunci Bank of China îl invita pe Lucian Apostol la discuții aplicate pentru investiții în ferme gigant. Discuțiile au fost oprite brusc în 2015 - ”din motive politice” după cum a susținut Lucian Apostol. 
         
Familia Apostol controlează acum circa 70% din acțiunile grupului KOSAROM, un business evaluat de noi la minim 300 milioane euro
 
vezi detalii aici 
 
 
și aici 

Nu mai aveti dreptul de a comenta pe aceast site.

Citeste mai multe articole din: TOPIASI

Contacteaza-ne

Telefon: +40723390003

Email: This e-mail address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.

Despre Proiect

Ultimele Articole

Bagaju' si Peisaju'

Secretele Iasului

Iaşul vechi

RokGallery module Iaşul vechi (id=174) does not have a gallery selected