Miercuri, 11 Decembrie 2019 08:06

Circa 300 de persoane au umplut marți 10 decembrie Sala Mare a Primăriei Iași la dezbaterea publică pentru extinderea PALAS în zona Sf. Andrei.
Evident, ”cuiul lui Pepelea” a fost turnul de 126 metri înălțime pe care Iulius Group l-a propus la o distanță de 85 m de gardul complexului Trei Ierarhi. Iulius a învățat însă din experiența de săptămâna trecută (atunci o dezbatere similară despre extinderea PALAS pe actualul amplasament a provocat un scandal atât de mare încât a trebuit anulat cu totul un alt zgârie-nori ce urma să fie ridicat în spatele PALAS Mall) așa că atmosfera din sală a fost acum favorabilă clădirilor înalte lângă monumente istorice. Peste 100 de persoane care nu erau nici din presă, nici vecini afectați și nici oameni implicați direct în proiect au stat 6 ore și jumătate în sală, nu s-au dus să mănânce și nici măcar la baie, ținând morțiș să stea în sală și să aplaude părerile proPALAS sau să respingă pozițiile anti zgârie nori.
De departe, cel mai servil a fost PSD-istul Gabriel Surdu. Acesta a ridicat în slăvi atât de tare ideea unui zgârie nori lângă Trei Ierarhi încât, atunci când și-a amintit că starețul mănăstirii a criticat proiectul (vom detalia mai jos) i-a transmis prelatului: ”iubiți-l pe Iulian Dascălu”
Primul semn de aranjament: bodyguarzi la ușă
Oricine voia să vină la dezbatere trebuia să treacă de filtrul gardienilor de la intrare. Totul normal până aici, dar când urcai la etaj vedeai încă două rânduri de bodyguarzi puși evident la intimidare.
Reamintim, săptămâna trecută a fost un moment mai tensionat în care ieșeanul Mihai Roscolodicu a început să urle în plină dezbatere publică: ”Ne-am săturat de Dascălu! Cine sunteți voi în Iași ăsta? Ieșiți în afara Iașului. Ne-am săturat de voi” (vezi detalii aici). Roscolodicu e un tip foarte înalt și solid așa că intervenția sa extrem de agresivă verbal a creat, într-adevăr, aparența unei tentative de violență. Dar de aici până la a aduce bodyguarzi care să intimideze vizual la intrarea în sală e cale lungă.
Primarul a fost iar laș și a chiulit
Anticipând dispute serioase cu protestatarii proiectului, primarul Mihai Chirica a fost laș și nu a venit la discuții. Dacă Iașul ar avea zilnic în dezbatere 20 de proiecte ce promit fiecare investiții de 200 milioane euro tot era gravă absența sa, dar cum Iașul are o dată la 5 ani asemenea propuneri să lipsești de la discuțiile publice pe marginea unei asemenea investiții este strigător la cer. Pe Mihai Chirica l-a durut însă la cozoroc și a lipsit din sală timp de 3 ore.
Pentru zgârie nori s-a cumpărat terenul cu 2000 euro/mp
Chiar înainte de a începe ședința reprezentantul TopIasi.ro a fost abordat de un vecin al proiectului de pe Sf. Andrei. ”Eu am 650 mp chiar lângă terenul pe care vor ei să ridice turnul ăla. Sincer să fiu, nu-mi place ideea asta. Au venit și la mine să le vând dar nu am vrut. Știu că un vecin chiar de lângă mine le-a dat 250 de mp cu 550.000 de euro dar eu nu am vrut să-mi dau terenul. Le-am și spus că eu sunt de acord să facă bloc de 4-5 etaje, dar nu cu 25”, a spus Mihai Marginea. Ieșeanul și-a nuanțat însă poziția după numai 1 minut. ”Dacă vor face canalizare în zonă, că eu trebuie să chem vidanja o dată la șase luni, atunci poate discutăm. Și gaz să tragă”.
Vecinul zgârie norului propus de Iulius Group și-a amintit apoi de altă durere: ”eu am vrut să fac o casă cu 2 etaje și 3 ani mi-au interzis PUZ-ul pe motiv că în zonă e monument istoric. Acum nu mai este un monument istoric acolo?”
Ofertă de la Iulius: 4950 mp oferiți cadou Iașului pentru aprobarea turnului de 126 m
A început apoi prezentarea proiectului din zona SF. Andrei. Arhitectul proiectului a explicat în jumătate de oră ce minunat va fi după ce se vor construi acolo un campus de birouri cu un regim de înălțime de până la 7 etaje dar și turnul de 126 m. ”Extrem de important este că investitorul va dona comunității 4950 de mp pe care va amenaja, pe cheltuiala sa, străzi, zonă verde și o piațetă”.
O altă promisiune extrem de tentantă a fost livrată de șeful departamentului de închirieri de la PALAS. ”Vom investi 50 milioane euro pentru un nou parcaj subteran cu 2500 de locuri de parcare. De asemenea, vom aloca 30 milioane euro pentru realizarea de astrăzi, alei pietonale și piste de bicicliști. Prin proiectul de pe Sf. Andrei vor fi create 6000 de noi locuri de muncă. Per total va fi o investiție de 200 milioane de euro”, a spus Raluca Munteanu.
15 bănci din 5 țări au dat bani, iar cu fondurile Iulius s-au cumpărat 60 de mici proprietăți în mahalaua de mai jos de Mitropolie
Microfonul i-a fost pasat apoi directorului financiar al Iulius care a și început să turuie: ”cu banii Iulius au fost cumpărate circa 60 de proprietăți private în zona Sf Andrei. Poate nu știți, dar este o premieră națională o reconversie de asemenea natură”.
Marius Perșenea a dezvăluit apoi că ”15 bănci din 5 țări au creditat proiectele Iulius. Să știți că ștampila băncii este cea mai mare dovadă a legalității. Și mai este ceva foarte important de subliniat: spre deosebire de alți operatori din piața de real-estate care au dezvoltat și apoi au vândut Iulius a menținut dreptul de proprietate asupra investițiilor. Deci noi vrem să rămânem în piață, nu facem investiții speculativ”
Directorul financiar al Iulius a pogorât apoi și el cornul abundenței asupra Iașului: ”la 200 de milioane euro investite în zona SF Andrei impozitele și taxele anuale pe clădiri sunt de 2 milioane euro. În 10 ani se adună banii necesari pentru construirea unei săli a săporturilor cum e cea de la Cluj”
Mesaj pentru criticii zgârie nori-ului de lângă Trei Ierarhi: ”acum 100 de ani și Nicolae Bălcescu a criticat Palatul Culturii”
Finalul prezentării de către Iulius a proiectului de pe Sf Andrei a fost de mare efect: ”995 din comentariile pe care le-am văzut după prima dezbatere dar și înainte de cea de astăzi nu sunt noi, există de 100 de ani. Acum 100 de ani ilustrul Nicolae Iorga vorbea despre Palatul Culturii spunând chiar la Iași că e «oribil» și «o copie stupidă a palatului de Justiție din Paris».
Principalul critic: ”vreau și eu zgârie nori ca la Chicago, dar nu lângă Palatul Culturii și Trei Ierarhi”
Microfonul a ajuns apoi la profesorul universitar de Istorie Laurențiu Rădvan care a început prin a-și manifesta ”bucuria că grupul Iulius dă dovadă de înțelegere și e dispus la dialog. Totuși, turnul propus azi e prea aproape de Trei Ierarhi și Palatul Culturii. Vreau și eu zgârie nori ca la Chicago dar turnul din SF Andrei e prea aproape de monumentele noastre simbol. Propun să fie făcut la Iulius Mall. Sper în rațiune”, a spus Rădvan.
Un discurs similar a avut un alt profesor universitar de istorie, Vasile Cotiugă: ”să se extindă PALAS dar ar trebui să se construiască numai până la cota Mitropoliei”.
Starețul de la Trei Ierarhi a fost ”bomba” zilei - ”Îl excomunică Daniel”
A urmat apoi starețul complexului Trei Ierarhi și acesta a detonat ”bomba”: ”sunt doar 85 de metri de la turn până la Trei Ierarhi. Tare mi-e teamă că lucrările de construcție vor afecta această bijuterie ctitorită de domnitorul Vasile Lupu. Ar trebui deci un studiu de impact. Al doilea lucru care mă îngrijorează e parcajul subteran pe 5 etaje. Evident se va interveni la pânza freatică și asta ar afecta structura complexului Trei Ierarhi, oricum deja atinsă de apă. În al treilea rând, turnul ar putea estompa imaginea complexului mănăstiresc. Deci e nevoie și aici de un studiu de impact. În fine, s-a vorbit de 6000 noi locuri de muncă. înainte se vorbea de 10.000. Oricum, va fi zilnic pelerinaj. De aceea solicit renunțarea la o clădire atât de înaltă”, a spus arhimandritul Nichifor Horia.
Declarațiile starețului au provocat un șoc în sală. ”Îl excomunică Daniel” șușoteau unii care admirau totuși curajul prelatului.
Pentru a dezamorsa un pic bomba, arhitectul angajat de Iulius Group a explicat: ”la extinderea PALAS nu punem niște metri pătrați peste alți metri pătrați. Noi proiectăm clădiri bine conturate pentru zeci de ani de acum încolo fără a afecta istoria și spiritualitatea”, a spus Matei Bogoescu.
Ionuț Dumitrașcu pe scaunul lui Chirica
A venit apoi un moment ceva mai pitoresc. Ionuț Dumitrașcu, cel consacrat drept ”scafandrul lui Nichita”, dar care mai nou este săgeata nr 1 a marilor rechini imobiliari ai Iașului, a cerut cuvântul. Pentru că microfonul ”făcea figuri” Dumitrașcu s-a dus la masa oficialilor și s-a pus pe locul rezervat primarului. Iar prima lui grijă a fost să anunțe, de pe scaunul lui Chirica, înființarea unui nou partid - Partidul Meritocraților Ieșeni. ”Vom candida la alegerile din 2024 și țintim minim 5 consilieri locali”, a explicat el ulterior.
Despre PALAS Dumitrașcu a avut numai vorbe dulci: ”alea 6000 de joburi care vor apărea în buirourile de pe SF Andrei sunt imperios necesare. Nu fiți ipocriți, amintiți-vă cum a stat ani prea mulți Palatul Culturii în boscheți și uitați-vă cum a înflorit de când e deschis PALAS-ul. Trebuie sprijinit acest investitor”.
Din acest moment la microfon s-au perindat o sumedenie de ieșeni care au lăudat PALAS-ul și proiectul de pe SF Andrei. ”Eu sunt un locatar al zonei SF Andrei. Nu am vândut dar mă bucur că voi avea acolo clădiri frumoase”, a spus Doina Surdu. ”Zona Sf Andrei are acum un aspect rural, te pot ataca câinii ceea ce la PALAS nu se întâmplă”, a spus Alisa Botezatu.
Au lăudat apoi PALAS-ul Vlad Baba și Ovidiu Biber, doi ieșeni din zona show-biz-ului.
După ce s-a ascuns 2 ore în birou Chirica a pândit o oră pe hol și i-a făcut „farmece” starețulului de la Trei Ierarhi
În timp ce fanii PALAS recitau ode, pe una din ușile din Sala Mare s-a zărit capul lui Mihai Chirica. Trecuseră 2 ore de la începerea dezbaterilor și primarul își făcuse curaj să iasă din birou. N-a avut curaj însă să intre și în sala așa că se foia pe holul mare al Primăriei. La un moment dat, când starețul mănăstirii Trei Ierarhi a dat să plece, ”piosul” Chirica s-a repezit la el și a început temenelile: ”aveți dreptate, așa este cum ați spus. Vă promit că vorbesc eu cu investitorul și îl conving să mai scadă din înălțime” a spus Chirica suficient de tare cât să fie auzit de presă. Starețul i-a însă ”ignore”, a făcut stânga împrejur și a plecat.
În Sala Mare a Primăriei venise la microfon o arhitectă care a acuzat ”centrificarea excesivă” a Iașului. ”Centrificarea poate fi evitată învățând de la marile centre urbane din Europa. Faceți turnul la Iulius Mall și toată lumea vă va sprijini”, a spus arhitecta.
Cum iarăși se aprineseră spiritele a intervenit mâna dreaptă a miliardarului Iulian Dascălu. ”Iulius Group nu e deloc o companie retrogradă. Iulius a investit 13 milioane de euro în parcuri la Iași, Timișoara și Cluj. Iulius a construit 12 clădiri de birouri la Iași, Timișoara și Cluj. Suntem menționați de 4 ori în Guinness Book. Am făcut sponsorizări de 3 milioane euro în proiecte educaționale, culturale, sportive și religioase”, a spus Stela Fodor.
Arhitectul PALAS: ”Turnul este pe locul cel mai bine poziționat”
”Creierul” proiectului din zona SF Andrei a intervenit apoi cu ”o explicație științifică”: ”turnul este pe locul cel mai bine poziționat. Iar înălțimea propusă e maximală, nu înseamnă că obligatoriu se va construi atât”, a spus Matei Bogoescu.
Majoritatea celor din sală a aplaudat aceste declarații în timp ce criticii au stat neașteptat de calmi.
Fix atunci a intrat în sală și primarul. Trecuseră 3 ore și 20 de minute de la începerea discuțiilor iar Mihai Chirica s-a așezat la prezidiu fără să-și ceară scuze pentru absență.
Chirica a bătut câmpii
Evident Mihai Chirica a luat imediat microfonul, numai că a vorbit aiurea. ”Prima dată a pretins că ”n-a fost ușor pentru mine la aceste dezbateri”. ”N-o fi fost ușor să chiulească la ambele dezbateri și să vină doar la sfârșit?
Apoi primarul a început să bată câmpii despre densitatea populației, hârburi auto și câte tramvaie circulă la ora 10 în centru: ”Iașul nu e aglomerat, noi suntem la 3700 de locuitori/km pătrat în timp ce multe centre urbane au 6000 locuitori/kmp. E drept, s-a aglomerat România cu mașini uzate. Au fost aduse la noi mașinile pe care voiau să le arunce vesticii. Dar sunt totuși momentem în care Iașul e aglomerat. Dimineață între Filarmonică și Piața Unirii erau 5 tramvaie pe un sens și 3 pe celălalt sens (...) Eu n-am renunțat la nici un metru pătrat de spațiu verde pentru mașini. A venit momentul să ne întoarcem în sens invers”.
În fine, după 10 minute de discurs ”pe lângă”, Mihai Chirica a părut să-și aducă aminte despre ce se discuta de fapt în acea sală: ”rog proiectanții să aveți maximă acuratețe în prezentări pentru ca lumea să știe ce se face în zona SF Andrei”.
Auzind ce spune primarul Iașului, arhitectul angajat de PALAS a explodat: ”transparență? Păi asta face. De asta suntem aici, pentru dialog. Urmările primei dezbateri publice s-au văzut (anularea tunului de 110 m prevăzut în spatele PALAS Mall - n.n.) iar acum mă gândesc să propun un concurs internațional de soluții pentru turnul din SF Andrei”, a spus Matei Bogoescu.
Iulius: ”Principalul criteriu pt care vin chiriași la PALAS este locația”
Au urmat la microfon câțiva ieșeni care au ridicat în slăvi PALAS-ul fără să spună însă nimic nou despre proiectul de pe SF Andrei. Apoi a intervenit directoarea de leasing a PALAS: ”Principalul criteriu pentru care convingem firmele să vină la Iași este locația. Iar noi nu facem o investiție speculativă ci pe minim 15-20 de ani”, a spus Raluca Munteanu.
O intervenție stranie a avut la un moment dat istoricul Vasile Cotiuga, contestatar al extinderii PALAS prin zgârie nori: ”vorbiți de locație și siguranță. Și în mahalaua pe care o criticați e siguranță numai că acolo miroase urât”.
Sala a început imediat să mârâie a nemulțumire iar peste câteva minute ieșeanul Cătălin Ciornei a aruncat buzduganul spre critici: ”câte sute de locuri de muncă se pierd dacă radeți turnul? Știți? Vreți să vedeți Palatul Culturii? Mergeți pe zona pietonală. De pe dealul Cetățuia se vede Palatul cu tot cu turnul pe care-l contestați”.
Istoric de la Palatul Culturii: ”noi trebuie să cerem voie să intrăm în curtea noastră”
Un alt moment de tensiune în sală a fost provocat de Sorin Iftimie, un istoric angajat al complexului muzeal Palatul Culturii. ”Acest turn va scoate din scară Palatul Culturii. În plus nu înțeleg de ce trebuie să fie o barieră în fața propriei curți. Noi când avem o expoziției și vrem să aducem piesele trebuie să cerem acceptul să intrăm în propria curte. Acea barieră trebuie să dispară”, a spus angajatul Palatului.
Bomba lui Chirica: ”la primul turn s-a renunțat temporar nu de tot”
Pentru a liniști spiritele în sală, primarul i-a dat dreptate formal istoricului de la Palatul Culturii dar a asigurat audiența din sală că extinderea PALAS merge înainte. Chirica a aruncat apoi bomba: ”La turnul 1 s-a renunțat până când este oportun sau până când va fi o altă dezbatere”. După asta Chirica s-a ridicat de la masă și a ieșit din sală, fără să-i pese ce se mai spune despre o investiție monumentală pentru Iași. Semn clar că de fapt decizia administrativă în privința extinderii PALAS este deja luată.
Limba supremă a venit de la Surdu
Pe la microfon s-au perindat apoi diverse persoane care și-au declarat admirația și susținerea pentru PALAS dar nimeni nu a putut concura cu Gabriel Surdu. Multimilionarul în euro înregimentat de PSD i-a făcut pur și simplu statuie patronului PALAS și l-a certat pe starețul de la Trei Ierarhi: ”eu zic să-l iubiți pe Iulian Dascălu”, a spus la final Gabriel Surdu aplaudat furtunos de trei sferturi din sală.
Furtună a fost și apoi pentru că la microfon a venit arhitectul Andrei Ciuhodaru, un critic violent al PALAS-ului. Acesta și-a ostilizat din start sala spunând că a crescut suspect de mult numărul fanilor PALAS. Apostrofat de unii spectatori, Ciuhodaru a avut imprudența să spună către toată lumea: ”v-ați activat, nu?” Imediat a început să fie fluierat, jignit și invitat afară. Fără să se intimideze CIuhodaru a tunat: ”ni s-a furat un parc. În locul PALAS, care e adevărat că e un succes, trebuia să fie un parc precum Grădina Copou”. Au urmat minute bune de discuții contondente și neproductive cu sala, așa că arhitectul contestatar a finalizat: ”vă rog să faceți în Tudor Vladimirescu, vă ajutăm și noi, să faceți acolo cea mai înaltă clădire din România, dar nu construiți lângă Palatul Culturii”
Oficialii PALAS i-a răspuns imediat: ”parcul PALAS nu a fost furat ci e diponibil tuturor”, a spus avocata grupului Iulius.
”PSD va vota transformarea favelei în centru de business”
Finalul a fost neașteptat de animat mai ales că trecuseră deja aproape 6 ore. Mai întâi un locuitor al zonei SF Andrei i-a apostrofat violent pe criticii PALAS pentru că ”vă opuneți modernizării. Știți cum e acum această zonă? E favela de Iași. Sunt acolo 300 de camere de supraveghere montate chiar de locuitori din motive de siguranță pentru că stau cu orele în curțile noastre unii din alte etnii”
Apoi patronul unei afaceri care a închiriat spații în PALAS a pretins că ”de fiecare dată cînd au venit la Iași clienții mei au vizitat Palatul Culturii. Dar au făcut asta pentru că au venit la PALAS nu invers”
În fine, ca o descărcare finală, șeful PSD pe municipiu, Marius Ostaficiuc, a anunțat că ”PSD își asumă construcția acestui nou ansamblu. Cei 14 consilieri locali PSD îl vor vota”
Anunț făcut aseară de Iulius
”CLĂDIREA ÎNALTĂ PROPUSĂ DE IULIUS PENTRU ZONA SF. ANDREI VA FACE SUBIECTUL UNUI CONCURS INTERNAȚIONAL DE ARHITECTURĂ
Marți, 10 decembrie 2019, timp de șase ore și jumătate, la Primăria Municipiului Iași s-a desfășurat dezbaterea publică privind proiectul propus de compania IULIUS pentru reconversia zonei Sf. Andrei. Și de această dată, evenimentul a reunit numeroși ieșeni, autorități locale, reprezentanți ai instituțiilor de cultură și ai mediului universitar, specialiști, într-o dezbatere onestă, care fixează noi standarde privind nivelul abordărilor și al dialogului. Compania IULIUS le mulțumește tuturor pentru participare și implicare!
Proiectul propus este în faza de dezbatere și consultare publică, iar volumetriile și designul clădirilor nu sunt cele finale, rolul PUZ-ului fiind acela de a reglementa parametrii edificabili în care trebuie să se încadreze clădirile. Înțelegem și împărtășim sensibilitatea și atașamentul ieșenilor privind Palatul Culturii, Biserica Trei Ierarhi, Catedrala Romano – Catolică din Iași, Catedrala Mitropolitană din Iași și a celorlalte monumente din zona centrală, a căror vizibilitate și dominație istorică și arhitecturală considerăm că nu va fi afectată. Dorim ca proiectul propus de dezvoltare să ofere cele mai bune soluții, astfel încât, compania IULIUS manifestă întreaga deschidere și susținere pentru organizarea unui concurs internațional de arhitectură pentru zona A prevăzută în proiect (din vecinătatea Școlii Primare Gheorghe Asachi, intrarea din strada Palat), alături de Municipalitatea Iași, pe o temă stabilită de Ordinul Arhitecților din România, împreună cu filiala ieșeană a Ordinului Arhitecților. Cu siguranță, acest concurs va conduce la o soluție de arhitectură optimă, capabilă să intre într-un dialog armonios cu Palatul Culturii și cu toate celelalte monumente din proximitate.
Totodată, dorim să subliniem faptul că imaginile care au circulat în mediul online privind suprapunerile clădirii propuse pe imaginea Palatului Culturii și a altor monumente nu reflectă realitatea. Mulțumim tuturor celor prezenți la dezbaterea publică de astăzi, care și-au manifestat interesul pentru proiect, toate sugestiile lor urmând a fi analizate și valorificate în reconfigurarea proiectului, pentru că ne dorim o dezvoltare reală, transparentă și bazată pe încredere.”
Nu mai aveti dreptul de a comenta pe aceast site.
Citeste mai multe articole din:
TOPIASI