harabagiu in spatele lui chirica la deschiderea anului scolarDe când a ajuns pe mâna "reformatorilor" din PSD, Iașul n-a câștigat nici un cent de la UE, a fost exclus complet de la finanţările guvernamentale fie prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală fie direct de la Compania Naţională de Ivestiţii iar toate marile proiecte lăsate moştenire de Gheorghe Nichita sunt întârziate incredibil. Toate aceste eşecuri monumentale sunt, evident, opera "geniului" Mihai Chirica. Pentru toate aceste "succesuri" Chirica şi-a atribuit din august cel mai mare salariu din ţară pentru un primar de mare municipiu - 13.000 lei brut. 
 
Nu Chirica e trântorul de lux
Şi totuşi Mihai Chirica munceşte. Că o face fără eficienţă pentru Iaşi e altceva, dar munceşte. Stă la birou şi pe străzi uneori chiar şi 12 ore pe zi, aşa că, strict d.p.d.v. legal, are acoperire în documente pentru încasarea salariului (alta era situaţia dacă Primăria era privatizată şi primarul trebuia să îşi justifice salariul nu cu pontaje formale ci cu rezultate concrete)  Imediat în spatele primarului stă însă ditamai trântorul de lux. Viceprimarul Gabriel Harabagiu ia lunar o leafă netă de aproape 2000 de euro însă activitatea sa e ca-n Caragiale - "sublimă dar lipseşte cu desăvârşire".
 
Ce a făcut Harabagiu pe 11 septembrie
Să luăm ca studiu de caz ziua de luni 11 septembrie. De dimineaţă viceprimarul Harabagiu a început să colinde şcolile. Nu a convocat nici o şedinţă a vreunui consiliu de administraţie, nu a inspectat nici o centrală sau magazie, nu a decis bugete, nu a verificat stocuri de iarnă, nimic de natură să-i justifice salariul imens şi funcţia. Efectiv a frecat menta plimbându-se pe la 5 şcoli. Pentru asta îi plătesc ieşenii salariu net de aproape 2000 de euro?
harabagiu in spatele lui chirica la deschiderea anului scolar la negruzzi 
Chirica ştie
     Dacă ar fi chiulit fără să-l ştie nimeni tratam acest comportament ca o problemă strict a lui Harabagiu. Dar, surpriză, fotograful oficial al Primăriei, plătit şi el din bani publici, ni-l arată pe vicele trântor frecând menta la mai multe şcoli fix în spatele lui Mihai Chirica.  
     Vă vine greu să credeţi că primarul l-a văzut stând degeaba pe banii ieşenilor şi nu i-a zis nimic? Să nu aveţi dubii, primarul şi-a văzut subalternul chiulind cu neruşinare şi nefăcând nimic util ieşenilor. Cu toate acestea competentul (?) primar al Iaşului nu a luat nici o măsură, de unde să-i taie din salariu ziua frecată aiurea.
 harabagiu in spatele lui chirica la deschiderea anului scolar la mitropolit varlaam
Alaiul frecător de mentă al lui Chirica
     Tot pozele oficiale ale Primăriei ne arată că pe lângă funcţionarul public Gabriel Harabagiu au mai chiulit de la serviciu luni 11 septembrie şi alţi importanţi funcţionari ai municipalităţii: directorul Tomorug şi inspectorii Buraga şi Postolea. 
     Ce credeţi că făceau toţi aceşti funcţionari pentru care ieşenii trebuie să plătească lunar, în total, peste 10.000 de euro? Chirica plicitisea elevii cu discursurim plate, Buraga îi netezea dungile la costum, Postolea îi culegea scamele, Tomorug se îngrijea de florile care trebuiau date directoarelor de şcoli iar Harabagiu stătea degeaba. 
     Da, dragi ieşeni, plătiţi 10.000 de euro pe lună acestor oameni iar ei se ocupă doar cu pupatul tălpilor lui Chirica. A acelui primar care a lăsat Iaşul fără fonduri europene, fără fonduri guvernamentale şi fără mari investiţii private.  

 

Comments  

 
0 #1 Ion Pribeagul 2017-09-13 03:30
Pai bine domnule,dar actele in primărie cine naiba le semnează? As spune ca Botez,dar asta nu are prerogative, Harabagiu oficial ii tine locul primarului. Dacă e așa cum prezentați e f grav, înseamnă ca actele nu sunt semnate de nimeni, fapt ce conduce la blocaje institutionale. Nu cred ca se poate ajunge chiar așa,dar nici nu va contrazic,e bine de verificat!
Report to administrator
 

Nu mai aveti dreptul de a comenta pe aceast site.

Citeste mai multe articole din: Cei mai puternici ieseni

Contacteaza-ne

Telefon: +40723390003

Email: This e-mail address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.

Despre Proiect

Ultimele Articole

Bagaju' si Peisaju'

Secretele Iasului

Iaşul vechi

RokGallery module Iaşul vechi (id=174) does not have a gallery selected