Norvegia deţine cel mai mare fond suveran de investiţii din lume, cu active care depăşesc 2.000 de miliarde de dolari – mai mult decât PIB-ul multor ţări europene. Fondul a transformat veniturile din petrol într-un rezervor financiar uriaş, menit să asigure prosperitatea generaţiilor viitoare, dar tocmai această abundenţă ridică întrebări: ce faci cu banii atunci când ai prea mulţi? scrie Finacial Times.

Titlul unei cărţi care face furori pe piaţa locală – „Ţara care a devenit prea bogată” – pare să fi surprins esenţa discuţiei dinaintea alegerilor parlamentare. În joc nu este doar direcţia politică, ci şi felul în care Norvegia îşi administrează prosperitatea obţinută din resursele natural, scrie Financial Times.

Criticii arată cu degetul către exemple recente de cheltuieli controversate: un tunel maritim de 1.700 de metri, estimat la 700 milioane de dolari, renovarea clădirii Parlamentului din Oslo care a costat de şase ori mai mult decât bugetul iniţial sau o platformă IT pentru un serviciu regional de sănătate ce a „înghiţit” peste 400 milioane de dolari fără rezultate funcţionale.

„Aruncăm cu bani în orice problemă, dar nu obţinem servicii mai bune decât în Danemarca, Suedia sau Finlanda”, a spus Sylvi Listhaug, liderul partidului populist de dreapta Progres, aflat pe poziţia a doua în sondaje.

Fondul suveran norvegian a ajuns la peste 2.000 de miliarde de dolari – o performanţă unică la nivel global. Economiştii spun că Oslo a evitat „boala olandeză”, dar avertizează că a apărut o „boală norvegiană”: o dependenţă din ce în ce mai mare de fond pentru acoperirea cheltuielilor statului.

Retragerile anuale au ajuns la 54 miliarde de dolari, adică un sfert din bugetul guvernului. Cu aceşti bani, Norvegia a putut finanţa ajutoare pentru Ucraina fără a majora taxele sau a reduce alte cheltuieli. Însă tentaţia de a folosi fondul ca „rezervă inepuizabilă” riscă să erodeze competitivitatea.

În pofida bogăţiei, productivitatea stagnează, rata de abandon şcolar depăşeşte media europeană, iar cheltuielile pentru concedii medicale şi dizabilitate sunt cele mai mari din OECD – de patru ori peste medie.

Jens Stoltenberg, fost secretar general NATO şi actual ministru de finanţe, avertizează că Norvegia a pierdut avantajul participării ridicate la piaţa muncii: „Alte ţări precum Suedia sau Olanda ne-au depăşit. Este o provocare reală şi un risc pe termen lung.”

Erna Solberg, lidera conservatorilor şi potenţială viitoare prim-ministră, a admis că fondul oferă Norvegiei „un avantaj enorm” faţă de restul Europei, dar atrage atenţia că tocmai acest confort reduce presiunea reformelor structurale.

Între timp, dezbaterea privind taxa pe avere – una dintre puţinele de acest fel din Europa – a dus la migrarea a sute de milionari către Elveţia.

Deocamdată, modelul norvegian rămâne o excepţie la nivel global: aproape toate statele bogate în resurse au risipit oportunitatea, în timp ce Oslo a construit cel mai puternic fond suveran al lumii. Totuşi, nu există manual pentru gestionarea unei astfel de abundenţe.

„Orice problemă poate fi rezolvată cu bani din fond, dar asta riscă să ne facă mai leneşi şi mai puţin inovatori”, a recunoscut un director de companie norvegiană.

Cum spunea şi Johannes Bergh, cercetător la Institutul Norvegian pentru Cercetări Sociale: „Cartea aceasta a atins un nerv sensibil. Toţi simt că există un sâmbure de adevăr: prea multă birocraţie, proiecte publice care scapă de sub control şi o lipsă de eficienţă. Întrebarea este ce consecinţe va avea asta pe termen lung.”

• < Prev
• Next >