urtoi in tren
 
 "În 2021 a fost scos Vagonul de Dormit pe relația Iasi-Bucuresti. Personal am folosit în 2022 Vagonul Cuseta, adică compartimente cu 4 și 6 paturi suprapuse. 
       
Nu de puține ori am fost abordat de ieșeni pe facebook sau telefonic cu rugămintea de a interveni la CFR pentru reintroducerea Vagonului de Dormit (2 paturi). Am făcut câteva demersuri în vara anului trecut la Regionala Iași, instituția care consider că trebuia să facă această cerere la București. Mi s-a răspuns că "nu sunt vagoane", Iașul fiind singurul oraș mare din țară, care nu are un astfel de vagon de noapte!
       
De vreo câteva zile, mai multe persoane din Iași, m-au rugat să intervin la minister. Sincer, nu aș fi vrut să ajung în această situație, așteptând să o rezolve conducerea Regionalei CFR Iași, dar din păcate nu s-a întâmplat timp de un an de zile! În aceste condiții, astăzi la ora 9.00 am intervenit direct la Directorul General CFR Călători, dl Traian Preoteasa, explicându-i situația. 
       
În jurul orei 16.00 m-a sunat dl Director General CFR Călători și mi-a comunicat: "Începând de vineri, va pleca spre Iași prima garnitură cu Vagon de Dormit și Cuseta, iar de Sâmbătă veți avea și pe relația Iași-București o garnitură cu Vagon de Dormit și Cuseta", povesteşte pe Facebook ieşeanul Cătălin Urtoi. 
       
CU muşchii umflaţi de acest succes, Urtoi îi dă apoi câteva "sfaturi" somaţii şefului CFR Iași:
 
" 1. Nu mai închideți Gara Iasi pe timp de noapte! Ajung trenurile după ora 22.00, iar gara este închisă! Rușinica!
  2. Faceți mai multă curățenie în această Gară! Totuși este vorba despre o poartă de intrare în orașul nostru, al doilea oraș al țării, Capitală Istorică!
  3. Organizați trasee pentru persoanele cu dizabilități locomotorii!
  4. Iluminați peroanele pe timp de noapte, cu o lumină care să fie eficientă, nu așa cum este acum, adică aproape întuneric!
  5. Finalizați mai repede pasajul subteran, dar la standarde europene! Suntem totuși un oraș din Europa! Sau greșesc eu?!
  6. Deschideți parcările din fața Gării pentru toți ieșenii, prin introducerea sistemului de taxare!
  7. Faceți ordine cu staționarea taxiurilor și introduceți un mecanism de sancționare a celor care nu respectă curățenia din fața Gării- clădire monument!
  8. Gândiți din această iarnă o amenajare a spațiului verde din fața Gării".

Nu mai aveti dreptul de a comenta pe aceast site.

Citeste mai multe articole din: Cei mai puternici ieseni

Contacteaza-ne

Telefon: +40723390003

Email: This e-mail address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.

Despre Proiect

Ultimele Articole

Bagaju' si Peisaju'

Secretele Iasului

Iaşul vechi

RokGallery module Iaşul vechi (id=174) does not have a gallery selected