Marti, 09 August 2022 17:31
"În calitate de consilier al Ministrului Transporturilor pe proiectele de infrastructură din regiunea Moldovei fac această postare pe înțelesul tuturor, pentru a arăta cum stăm concret cu finanțarea pe aceste proiecte!
În ultima perioadă am citit tot felul de declarații și postări după vizita Ministrului Investițiilor și Proiectelor Europene, dl Marcel Boloș, de săptămâna trecută de la Iași.
De aceea ieri și astăzi m-am informat atât la MIPE cât și la MT și pot să vă dau informații corecte și la zi despre aceste finanțări.
Fac o paranteză:
De ce organizatorii întâlnirii de săptămâna trecută de la Iași (PNL) cu ministrul MIPE nu m-au invitat?!
Poate data viitoare vor fi mai deschiși, mai ales că din poziția pe care o am la MT eu reprezint regiunea Moldovei și nu un partid sau altul!
La chestiune:
1. A7 pe culoarul Ploiești - Pașcani este finanțată din PNRR cu finalizare execuție în 2026
2. Capetele de pe A8 ( Tg.Mures Miercurea Nirajului și Leghin-Tg.Neamt) sunt finanțate prin PNRR cu finalizare execuție în 2026.
3. Programul Operaţional de Transport, varianta Iunie 2022, avizată de către Comisia Europeană este implementat de către Ministerul Transporturilor, iar Direcția Generală Organismul Intermediar pentru Transport îndeplinește rolul de Autoritate de Management pe acest program!
Mai pe românește, de aici se pot afla toate detaliile în legătură cu finanțările europene pe transport și strategia MT.
4. POT - varianta Iunie 2022 cuprinde atât proiecte fazate din perioada 2014-2020, cât și proiecte noi:
A8 /Tg.Neamț-Ungheni
A13/Brașov-Bacău
A7/Pașcani-Suceava-Siret
A8/Miercurea Nirajului-Leghin
5. Pentru proiectele prevazute în prezentul POT, strategia de lucru a Ministerului Transporturilor a prevăzut o SUPRACONTRACTARE de 200% peste cifra actuală de 9,86 miliarde euro (fără TVA), variantă acceptată de către Comisia Europeană în forma sa finală din Iunie 2022, sub forma unor CREDITE DE ANGAJAMENT.
Ce înseamnă asta?
Dacă suma de 9,86 miliarde euro (fără tva) este epuizată în urma FACTURĂRII (insist pe cuvântul FACTURARE și NU contracte semnate) atunci vor fi redistribuite fonduri din alte programe rămase în urmă și care nu vor cheltui banii până în 2027 (+ 3 ani), sau chiar în cadrul axelor din POT, sau prin completare de la Bugetul de Stat, iar în ultimă instanță din noul exercițiu financiar 2027-2034.
6. În acest moment în POT sunt mai multe axe:
Axa 1 Rutier Principal, unde apar și proiectele din regiunea Moldovei:
- A7/ Pașcani-Suceava-Siret
- A8/ MiercureaNirajului-Leghin
- A13/ Bacău-Brașov
- A8/ Tg.Neamț (Moţca) - Letcani-Ungheni
Axa 2 Rutier Secundar, unde apar și proiectele din regiunea Moldovei:
- Dex Piatra Neamț-Bacău
- Dex Suceava-Botoșani
- Variante Ocolitoare
Axa 3 Siguranță Rutieră
Axa 4 Feroviar
Între axe se pot redistribui banii funcție de solicitările prin FACTURARE!
Explicații mai în detaliu găsiți în varianta Iunie 2022 a Programului Operațional de Transport, capit. 3 - POT.
CONCLUZII:
1. Toate proiectele din regiunea Moldovei aflate în acest moment în etapa de SF (Fidic Galben) sau SF+Proiect (Fidic Roșu) vor SEMNA CONTRACTE și accesa finanțare prin POT în perioada 2021-2027 în limita celor 9,86 miliarde euro (fără tva) plus 200% supracontractare.
2. Dacă prin FACTURARE se va depăși suma de 9,86 miliarde euro (fără tva), atunci vor fi relocate fonduri din alte programe care nu vor putea justifica cheltuirea banilor, sau de la bugetul de stat, sau chiar între axe pe același program.
CONCLUZII FINALE!
1. Sunt bani pentru toate proiectele din regiunea Moldovei aflate în acest moment în faza de SF sau SF +Proiectare
2. Important este să se finalizeze cât mai repede faza de documentații și să se emită HG pentru indicatorii tehnico-economici la fiecare proiect în parte, ca să se poată intra în etapa de licitație și ulterior Priectare+Execuție (Fidic Galben) sau Execuție (Fidic Roșu)
3. Licitațiile să fie adjudecate de către constructori eligibili financiar, cu un istoric pozitiv pe astfel de lucrări, care să execute rapid și de calitate contractele în care s-au angajat.
4. Toată clasa politică din regiunea Moldovei să lase în această perioadă lupta pentru "ciolanasul" din 2024 și să se UNEASCĂ împreuna cu toate ong-urile pro autostrada, indiferent de județ, pentru susținerea proiectelor Moldovei A7, A8, A13, Botoșani-Suceava, Piatra Neamț-Bacău, VO și să pună PRESIUNE MAXIMĂ pe proiectant și CNAIR în vederea finalizării documentațiilor conform contractelor semnate!
Ministerul Transporturilor susține toate proiectele regiunii Moldova prin această strategie de finanțare prin POT și PNRR!
În calitate de Consilier Personal al Ministrului Transporturilor, din partea asociațiilor pro autostradă din Iași (Împreună Pentru A8 și Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei) voi face tot ce depinde de mine ca această strategie să fie implementată eșalonat, conform LEGII, până în 2030!
Hai că se poate!"
(sursa: contul de Facebook al lui Catalin Urtoi, activist civic si consilier al ministrului Transporturilor)
Nu mai aveti dreptul de a comenta pe aceast site.