Zilele trecute Dumitru Oprea s-a apucat iar să bată câmpii. Invitat la o televiziune locală şi întrebat despre anularea comasării alegerilor, şeful PDL Iaşi a pretins, citez: "PDL a gata de multă vreme de alegeri aşa că nu ne-a surprins deloc mutarea localelor în primăvară". Prima dată când am auzit am crezut că mi se pare, aşa că am pus iar şi iar înregistrarea. Nu era nici o greşeală. Oprea afişa o figură extrem de serioasă şi dădea garanţii că el şi PDL-ul lui de carton creponat sunt superantrenaţi de alegeri.
Asta în condiţiile în care ştie toată lumea că la PDL Iaşi e haos total, că habar n-are stânga ce face dreapta, că există 20 de candidaţi la Primărie dar de fapt nici unul, că la CJ e și mai mare vidul iar pe general UNPR-ul de 1% e mai influent decât PDL-ul intelectualilor Oprea, Popa, Spinu şi Păduraru. Declaraţia lui Oprea mi-a readus aminte de alte ieşiri pompieristice ale, probabil, celui mai năuc şef de filială din Iaşi. În primăvara lui 2008 anunţa la fel de pompos că-l rupe în bucăţi pe Nichita pentru că e superpregătit, dar imediat mâncat bătaie chiar din vina lui. Oprea nu şi-a recunoscut în nici un moment greşelile ci a pretins că a fost sabotat de Cârlan şi din vina acestuia el nu avea, la o săptămână de la începerea campaniei, nici măcar afişe electorale. Câteva luni mai târziu acelaşi politician Mitică (Oprea) se prezenta la o chermeză dată de Cârlan şi-l proclama pe acesta "cel mai bun şef pe care putea să-l aibă PDL Iaşi".
Acesta e Oprea. Politicianul, nu profesorul Oprea. A confirmat-o acum chiar el. La 2 zile după ce anunța că el și filiala sunt gata deja de războiul alegerilor deși nu au făcut nici un sondaj, n-au nici un candidat, nici o finanțare, infrastructură aproape la pământ şi credibilitate publică apropiată de 0, Oprea fie a realizat că a sărit iar calul, fie s-a sucit în stilu-i caracteristic. Aşa că a admis că de fapt la PDL Iaşi e "corul Madrigal". Metafora e încă una blândă faţă de haosul din filială, haos menținut și adâncit chiar de Dumitru Oprea dar pregătit gospodăreşte de o altă amatoare în ale politicii adevărate, Mihaela Popa. Madama în cauză trâmbiţase şi ea de mai multe ori că PDL Iaşi e gata să rupă gura târgului la alegeri, că "sigur vom câştiga Primăria", dar acum a admis că filiala are o dantură "dinte, pauză, lipsă, gaură". Evident, nu din vina doamnei ci a altora pentru că "acum sunt alte vremuri".
Aud acum că nelămuriţi nici în al 25-lea ceas de consacrarea lor ca măscărici politici, Popa şi Oprea forţează candidaturi proprii la Primărie şi CJ. Ar fi bomboana de pe coliva portocalie.
Aurel DOBAŞU

Telefon: +40723390003
Email: This e-mail address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.
TITLUL PROIECTULUI INVESTIȚII PENTRU DIGITALIZAREA…
COMUNICAT DE PRESA Martie 2025 AS MEDIA SRL…
Tot mai mulți români caută zboruri fără o destinaț…
Primele zile de toamna aduc si primele rezerva…
București, septembrie 2025 – În întreaga Europă, t…
Toată bursa pariurilor a sărit în aer joi la prânz…
La scurt timp după ce mitropolitul Moldove…
Mare minune de Sfânta Parascheva - s-a lungit…