
Deputații USR Adrian Wiener și Ionuț Moșteanu au depus un proiect de lege prin care localurile și magazinele de țigări și alcool vor putea cere buletinul cumpărătorilor pentru a verifica dacă au peste 18 ani.
Legislația în vigoare prevede că este interzisă vânzarea de alcool și țigări minorilor, dar regula este adeseori încălcată pe motiv că vânzătorul nu poate verifica vârsta clienților, potrivit unui comunicat de presă al USR.
„Avem o datorie morală, ca societate, să ne protejăm copiii. Avem cea mai mare rată de fumători în rândul adolescenților din Europa. Trei sferturi dintre fumătorii adulți au început să fumeze înaintea vârstei de 18 ani. De asemenea, se consumă alcool la vârste fragede. Toate aceste comportamente dăunătoare, adictive se desfășoară sub ochii noștri.
Cu toții am văzut copii cumpărând țigări în România. Prin proiectul depus, dorim să mai oferim un instrument, un îndemn la responsabilitate, operatorilor economici: posibilitatea de a legitima atunci când vând alcool și tutun. Povara de boală a generației viitoare depinde de noi. Îmi doresc să fim responsabili. Îmi doresc să protejăm copiii României”, declară Adrian Wiener, deputat USR și medic.

Telefon: +40723390003
Email: This e-mail address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.
TITLUL PROIECTULUI INVESTIȚII PENTRU DIGITALIZAREA…
COMUNICAT DE PRESA Martie 2025 AS MEDIA SRL…
Tot mai mulți români caută zboruri fără o destinaț…
Primele zile de toamna aduc si primele rezerva…
București, septembrie 2025 – În întreaga Europă, t…
Toată bursa pariurilor a sărit în aer joi la prânz…
La scurt timp după ce mitropolitul Moldove…
Mare minune de Sfânta Parascheva - s-a lungit…