
Denis Le Vot, șeful brandului Dacia al constructorului francez Renault, a anunțat că marca pe care o conduce va face tranziția la automobilul electric cât de târziu posibil. În contextul în care UE a decis interzicerea vânzării de mașini noi cu motoare pe combustie din 2035, șeful Dacia a dat primele detalii despre cum va arăta gama electrică.
„Vom electrifica gama noastră. Întrebarea importantă nu este dacă, ci când. Iar răspunsul este cu cât mai târziu, cu atât mai bine. Trăim sub umbrela fratelui nostru mai mare, Renault, în special în ceea ce privește obiectivele de CO2 – dar când vom electrifica, toate opțiunile vor fi pe masă. Datorită Renault, totul este de top – platforme hibride, hibride plug-in, pur electrice”, a declarat Denis Le Vot într-un interviu pentru publicația britanică Auto Express.
El a explicat că viitoarele mașini electrice Dacia vor viza segmentele cele mai ieftine din piață, cum se întâmplă acum și cu modelele clasice.
„Avem de făcut o alegere, pentru 2028, când va fi timpul pentru un nou Sandero. Dar vom supune această decizie la aceeași interogare ca tot ceea ce facem. Așa ajungem să avem o mașină precum Spring, pe care nimeni altcineva nu o face. Este micuță, are mai puțin de patru metri lungime; cântărește mai puțin de o tonă; asta înseamnă că o putem deplasa cu o baterie de 27,5 kWh, iar asta ne ajută să menținem costul la puțin peste 21.000 de euro.

Telefon: +40723390003
Email: This e-mail address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.
TITLUL PROIECTULUI INVESTIȚII PENTRU DIGITALIZAREA…
COMUNICAT DE PRESA Martie 2025 AS MEDIA SRL…
Tot mai mulți români caută zboruri fără o destinaț…
Primele zile de toamna aduc si primele rezerva…
București, septembrie 2025 – În întreaga Europă, t…
Toată bursa pariurilor a sărit în aer joi la prânz…
La scurt timp după ce mitropolitul Moldove…
Mare minune de Sfânta Parascheva - s-a lungit…