Nuclearelectrica 3

 

Compania de stat Nuclearelectrica a scos la licitație, doar pe propriul site și doar timp de două zile, energie la un preț „promoțional”, de numai 450 lei/MWh, în contextul în care energia pe piața liberă se vinde la 3.000-4.000 lei/MWh, iar statul decontează maxim 1.300 lei MWh. Și condițiile impuse în licitație ridică semnul întrebării, în contextul în care este cerut un nivel mic al datoriilor, deși majoritatea furnizorilor mari din piață s-au împrumutat de la bănci sau de la companiile mamă pentru a cumpăra energia, deoarece nu mai aveau lichidități după ce statul a întârziat să le deconteze facturile plafonate și compensate.

În general, energia se scoate la licitație pe burse, însă licitația Nuclearelectrica a fost listată pe propriul site, într-o secțiune. Totodată, ea a fost valabilă doar două zile: a fost datată 26 septembrie 2022 și s-a încheiat pe 28 septembrie, ora 17.00.

Iar oferta de energie a fost foarte convenabilă: doar 450 lei/MWh, în condițiile în care furnizorii pot deconta de la stat aproape de trei ori mai mult, adică 1.300 lei/MWh, iar prețul pe piața liberă trece chiar de 3.000 lei/MWh.

Cititi mai mult pe economedia.ro

Nu mai aveti dreptul de a comenta pe aceast site.

Citeste mai multe articole din: Ultima ora

Contacteaza-ne

Telefon: +40723390003

Email: This e-mail address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.

Despre Proiect

Ultimele Articole

Bagaju' si Peisaju'

Secretele Iasului

Iaşul vechi

RokGallery module Iaşul vechi (id=174) does not have a gallery selected