iasi cladiriDeși e la doar un sfert de oră de granița cu Basarabia (teritoriu influențat masiv și chiar dominat economic și politic de Rusia) și destul de aproape de Ucraina (țară unde rușii își fac iar de cap) Iașul pare să fi scăpat definitiv de pericolul rus. Apariția unor investiții colosale pentru noi dar cu evident sprijin strategic american - fabricile Delphi și Remington - plus alipirea unor afaceri locale simbol la organizații mondiale de profil - ex: IULIUS este membru al International Council of Shopping Centers New York - arată că Iașul pare definitiv rupt de trecutul slav. Ar mai trebui construită o autostradă spre Vest pentru a ”occidentalizarea” Estului să fie totală. 



Americanii au băgat 600 milioane dolari. Nu riscau așa ceva dacă nu erau siguri
         Fabrica Delphi a costat inițial 155 milioane dolari. Ulterior investiția a tot crescut ajungând în final, susțin surse din interiorul fabricii, la aproape 300 milioane. Banii s-au dus, preponderent, în tehnologie extrem de performantă grație căreia Delphi face acum, de la Iași, exporturi anuale de peste 400 milioane euro. Fabrica de la Miroslava este astăzi, de departe, cel mai mare agent economic din Iași. 
         Pe același tipar, un alt gigant american - Remington SEEDS (cel mai mare prestator de servicii de multiplicare seminte din lume) - a investit deja aproape 150 milioane dolari la Bivolari și a ”produs” acolo cea mai mare fabrică din Europa specializată in prelucrarea semințelor pentru agricultura. Investiția continuă însă la Bivolari, fiind prevăzut ca la finalul anului 2019 să ajungă la 300 milioane dolari (cea mai mare investiție inițială din istoria Iașului - https://www.topiasi.ro/homepage/topiasi/16991-cea-mai-mare-investitie-privata-din-istoria-iasului.html). Pentru sărăcia din nordul județului este un adevărat miracol ce au făcut americanii. Evident că investiția nu a venit din senin ci a fost adusă de un ieșean născut în zonă și care a ajuns vicepreședintele mondial al unei corporații nr 1 în lume. Mihai Haraga a vrut să salveze cumva o comunitate condamnată până atunci la sărăcie, dar gestul său extraordinar nu ar fi fost posibil, evident, dacă americanii nu aveau o garanție forte. 
       Dar care este această garanție pentru care au venit giganți gen Delphi și Remington la Iași, în imediata vecinătate a fostei URSS?
delphi
Interese strategice evidente
        Unul din industriașii simbol ai Iașului, Marian Berdan, a explicat recent de ce Iașul a devenit brusc atractiv pentru giganții lumii. 
        "Fluxurile tehnologice, economice se deplasează spre zone în care au protecţie militară. Faptul că România este în NATO este foarte bine pentru mine. Eu încerc să înţeleg de ce în condiţiile în care regimul actual politic din România a preluat tot ce a fost mai rău din 90 încoace cu toate acestea sunt firme care vin în Iaşi. Iaşi care este la 20 km de frontiera cu Moldova şi la câteva zeci de km cu Ucraina, zonă deosebit de periculoasă. Vin firme americane, germane, iată Continental, nu-şi face nici o problemă că Dragnea şi ai lui fac ce fac în ţara asta. Nu-şi fac nici o problemă. Ăsta e un semnal de stabilitate militară şi economică, dar şi că viaţa economică s-a mai decuplat de la cea politică", spunea recent fondatorul grupului industrial Electra (vezi detalii aici https://www.topiasi.ro/homepage/topiasi/16836-drama-unui-produc%C4%83tor-important-al-ia%C5%9Fului-%C3%AEi-pleac%C4%83-oamenii-din-cauza-olgu%C5%A3ei,-a-lui-dragnea-%C5%9Fi-t%C4%83riceanu.html). 

1 miliard de euro injectat din VEST în economia Iașului
         Explicația lui Berdan e susținută de cifre. În ultimii 10 ani, de când a început sub egida NATO fortificarea frontierei de Est, în economia Iașului a intrat peste 1 miliard de euro direct din Vest sau din SUA. Banii s-au dus, preponderent, către firme ce fac producție industrială performantă, semn clar că există un interes strategic pentru ridicarea economică a zonei. Au venit și alte tipuri de investiții, dar vorbim acum doar de cele strategice
         Pe acest fundal de creștere accelerată a prosperității a apărut și PALAS-ul, o investiție locală uriașă (cca 260 milione euro) dar cu o importanță evident națională. Deloc întâmplător, grupul IULIUS a devenit membru al International Council of Shopping Centers, cea mai puternică organizație mondială a operatorilor de centre comerciale mari. Organizație care are sediul, iarăși evident, în Statele Unite, la New York. 

Iulius Mall Iasi1

Doar politicienii locali mai amintesc de Rusia
        Integrarea economică a Iașului în lumea civilizată a fost facilitată de dezvoltarea explozivă a Aeroportului local în perioada 2013-2016. Din păcate acea perioadă a fost și singura în care Politicul  local a fost unul clar proVest. Șeful CJ de atunci - Cristian Adomniței - aducea în Iași alți giganți economici momindu-i să facă investiții aici - ex: General Electric, investitori chinezi, japonezi ș.a. Tot atunci au fost organizate 4 misiuni economice de prezentare în străinătate a oportunităților economice ale Iașului. 
        După ce Adomniței a fost scos din joc (printr-un dosar penal bănuit de mulți a fi comandat și cusut cu ață albă) Politicul local  a revenit la apucăturile tradiționale, adică lupte mărunte pentru mize mici, coabitări rușinoase cu factori conservatori și chiar pactizări cu actori rusofili. Rezultatul e o decuplare a Economicului pro Vest de Politic și, în consecință, o încetinire aparentă a ”occidentalizării” Iașului. 

Nu mai aveti dreptul de a comenta pe aceast site.

Citeste mai multe articole din: Ultima ora

Contacteaza-ne

Telefon: +40723390003

Email: This e-mail address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.

Despre Proiect

Ultimele Articole

Bagaju' si Peisaju'

Secretele Iasului

Iaşul vechi

RokGallery module Iaşul vechi (id=174) does not have a gallery selected