O definiţie a fericirii este dificil de redactat dar, din fericire (!), e vorba despre o noţiune pe care cei mai mulţi o înţeleg, intuitiv. Îi caracterizăm pe diferiţi oameni ca având sau nu o fire fericită, ştiind foarte bine ce înţelegem prin asta. Sunt cei care tind să fie mulţumiţi de viaţa pe care o duc, aşa cum e ea. Indiferent de nivelul lor de trai, chiar şi de nivelul lor intelectual, unii sunt satisfăcuţi, zâmbesc şi privesc lucrurile cu optimism; chiar dacă fac uneori glume cinice, chiar dacă ocazional se exprimă aspru la adresa unor situaţii sau a unor persoane, au totuşi o încredere neabătută în bunătatea lumii, în oameni şi în viitor şi asta îi face senini şi binevoitori, plini de o energie pozitivă pe care ceilalţi o remarcă şi, în general, o apreciază.

Sunt oamenii împăcaţi cu viaţa, cu lumea, cei care încearcă să schimbe în bine ceea ce pot schimba şi să accepte restul. Ferice de ei! Şi acum vine ÎNTREBAREA: ce anume îi face astfel? O fericită (iar!) combinaţie de gene? Mediul armonios în care au crescut? Lecţiile de viaţă pe care le-au primit? Poate fi fericirea învăţată sau e un dat genetic? Cu toţii am vrea să ştim. Din cele mai recente cercetări asupra chestiunii, să încercăm să desprindem câteva răspunsuri date de ştiinţă.

Fericirea poate fi moştenită?

Da, spun oamenii de ştiinţă: o fire înclinată spre mulţumire şi optimism este, cel puţin parţial, rezultatul unei înzestrări genetice favorabile. Cuvântul-cheie este, însă, parţial: ereditatea nu explică decât în parte predispoziţia spre fericire; restul ţine de factori exteriori fiinţei noastre. Este ceea ce specialiştii numesc influenţa eredităţii şi a mediului. S-a discutat mult, timp de sute de ani, dacă înclinaţiile noastre, firea comportamentul, felul de a gândi, sunt înnăscute ori învăţate. Ideea - cândva prevalentă în rândul cercetătorilor - că mintea şi sufletul unui copil nou-născut sunt asemenea unor foi albe de hârtie, pe care experienţa vieţii înscrie elementele care îl vor face mai târziu pe acel individ să fie aşa cum este, dădea întâietate mediului, adică influenţelor exterioare.

Ulterior, studii aprofundate de genetică, biochimie, psihologie, neurologie ş. a. au arătat că rolul componentei genetice este mult mai important decât se credea: o mare parte din felul nostru de a fi se datorează "setărilor" realizate încă din momentul concepţiei, când cele două "garnituri" de cromozomi - cea a ovulului şi cea a spermatozoidului - se îmbină pentru a alcătui echipamentul genetic al viitorului individ uman.

Află mai multe pe Descopera.ro

• < Prev
• Next >