În luna mai a acestui an, la Kennedy Space Center, în Statele Unite ale Americii, va avea loc un concurs prestigios: NASA Lunabotics Mining Competition, la care vor fi prezentate vehicule robotice destinate excavării solului selenar. Proiectaţi de echipe din întreaga lume, roboţii vor trebui construiţi în conformitate cu obiective precise, stabilite de NASA. Iar printre echipele care se vor întrece în performanţe inginereşti, se află şi una românească: Xprojects.
Echipa Xprojects are deja la activ participări la multe manifestări de profil şi un palmares impresionant: Locul al II-lea, Secţiunea Creaţie Tehnică, la Salonul de Creaţie şi Inventică pentru Tineret Gaudeamus 2011 şi Robochallenge - etapa naţională 2011; Concurs Sumo Final Frontier 2011; Târgul Naţional de Inventică şi Creaţie - Romexpo, Premiul II. Trei dintre membrii echipei au participat deja la mai multe concursuri organizate de NASA, unde au obţinut numeroase premii.
Fondată în urmă cu 4 ani, în jurul tânărului inginer Theodor Milian, echipa Xprojects numără astăzi peste 20 de membri.
Absolvent al Facultăţii de Inginerie Aerospaţială din Bucureşti, Theodor lucrează în prezent la INAV SA (Institutul de cercetare în aviaţie), unde se ocupă cu proiectarea, construcţia şi pilotarea UAV-urilor (vehicule aeriene fără pilot, manevrate de la distanţă, cu telecomandă). Este câştigătorul multor competiţii internaţionale şi naţionale, cel mai proaspăt premiu fiind primit la Salonul de Inventică, din cadrul Târgului anual de carte Gaudeamus în noiembrie 2011, unde a prezentat una dintre realizările sale recente: un avion de mici dimensiuni (1,8 m anvergura aripilor, masa de 3 kg), pilotat automat, care poate survola obiective de la înălţimea de până 1.500 m, putând fi folosit pentru supraveghere, filmare, monitorizare, fotografiere în domenii multiple (obiective turistice, măsurători atmosferice, arhitectură, cadastru, publicitate, imobiliare, securitate), misiuni pentru care trimiterea unui elicopter cu pilot şi cameraman ar presupune atât costuri, cât şi riscuri prea ridicate.
Pe lângă toate aceste beneficii, avionul este şi ecologic, deoarece nu poluează nici chimic şi nici fonic, având un motor electric de 90 W, alimentat de un acumulator ce îi asigură o autonomie de zbor de aproximativ o oră. Imaginile din avion sunt transmise în timp real la sol, putând fi vizionate pe monitorul unui computer.
Află mai multe despre Românii din competiţiile NASA: Xprojects pe Descopera.ro

Telefon: +40723390003
Email: This e-mail address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.
TITLUL PROIECTULUI INVESTIȚII PENTRU DIGITALIZAREA…
COMUNICAT DE PRESA Martie 2025 AS MEDIA SRL…
Tot mai mulți români caută zboruri fără o destinaț…
Primele zile de toamna aduc si primele rezerva…
București, septembrie 2025 – În întreaga Europă, t…
Toată bursa pariurilor a sărit în aer joi la prânz…
La scurt timp după ce mitropolitul Moldove…
Mare minune de Sfânta Parascheva - s-a lungit…