Evenimentele recente din întreaga lume, readuc în memoria colectivă prezenţa şi pericolul unei stări de fapt care trebuie evitată de orice societate umană normală şi sănătoasă. Prezentă în trecutul, actualitatea şi, probabil, viitorul omenirii, anarhia a fost mai mereu susţinută în plan politic de către propria filozofie, anarhismul. Complexă în cauze şi originală în manifestări, anarhia este un fenomen de maximă importanţă pentru membrii oricărei societăţi umane, iar reamintirea sa se impune deseori de la sine...
Anarhia ca stare
Termenul în sine vine din negurile timpului, mai precis din Grecia Antică, unde" an-archos" însemna "fără lider, fără stăpân". După cum se poate observa, termenul a degenerat odată cu trecerea timpului, semnificaţia sa migrând spre o stare asociată haosului, distrugerii, nebuniei scăpate de sub control şi legii bunului plac, indiferent de starea şi libertatea celuilalt. În prezent, anarhismul este perceput ca o doctrină, o ideologie care vizează până la absurd maximizarea libertăţii şi drepturilor individului în cadrul societăţii. Pentru a atinge acest deziderat deseori periculos, adepţii acestui curent extremist prin definiţie vizează ostilitatea cu orice preţ faţă de stat şi instituţiile sale şi faţă de orice formă de religie instituţionalizată, pe care o văd drept principalul inamic al idealului de om liber din concepţiile lor. Ostilitatea anarhiştilor faţă de orice formă de conducere socială reflectă ideea conform căreia suveranitatea formelor de guvernare este cumva legitimată de un consens al societăţii.
Ideologii anarhismului consideră că nu trebuie să existe nicio formă de guvernare care să subordoneze indivizii unei societăţi sub ideea de autoritate (termen care repugnă oricărui tip de anarhist). Pe baza propriilor analize istorice asupra dezvoltării diverselor orânduiri statale, filozofii anarhişti Pierre-Joseph Proudhon (1809-1865) şi Piotr Kropotkin (1842-1921) susţineau că toate formele de guvernare au fost, sunt şi vor fi folosite în rol de instrumente pentru stabilirea monopolurilor care-i favorizează mereu pe cei bogaţi şi puternici. Pentru ei, organizările statale nu sunt altceva decât nişte rele de care societatea nu are deloc nevoie.
VEZI AICI CUM E FOLOSITA ANARHIA CA ARMA POLITICA SI SOCIALA

Telefon: +40723390003
Email: This e-mail address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.
TITLUL PROIECTULUI INVESTIȚII PENTRU DIGITALIZAREA…
COMUNICAT DE PRESA Martie 2025 AS MEDIA SRL…
Tot mai mulți români caută zboruri fără o destinaț…
Primele zile de toamna aduc si primele rezerva…
București, septembrie 2025 – În întreaga Europă, t…
Toată bursa pariurilor a sărit în aer joi la prânz…
La scurt timp după ce mitropolitul Moldove…
Mare minune de Sfânta Parascheva - s-a lungit…