Descoperind paraziţii, ulterior bacteriile, ciupercile patogene şi apoi virusurile, oamenii de ştiinţă au fost convinşi, multă vreme, că o boală infecţioasă nu poate fi provocată decât de asemenea creaturi - entităţi ce purtau în propriul lor genom informaţii, codificate în acizii nucleici, capabile să intervină în mecanismele normale ale organismului infectat şi să le defecteze.

Se credea că acolo unde nu există genom şi acid nucleic, nici capacitate infecţioasă nu poate exista. Eroare! Progresul în ştiinţă înseamnă, în primul rând, răsturnarea vechilor concepţii de către noile descoperiri. Aşa s-a întâmplat şi cu sus-menţionata convingere, atunci când au fost descoperiţi prionii, proteine infecţioase care, fără prezenţa niciunui acid nucleic, sunt în stare să producă boli. Şi nu orice boli, ci unele incurabile şi fatale.

Prionii, spune o definiţie seacă, sunt agenţi infecţioşi alcătuiţi din proteine cu o conformaţie spaţială anormală. Aceste molecule proteice sunt capabile să inducă modificări anormale şi moleculelor proteice sănătoase. Spre deosebire de marea majoritate a agenţilor infecţioşi - virusuri, bacterii, ciuperci, paraziţi - prionii sunt alcătuiţi exclusiv din proteine.

Dar de ce sunt atât de uimitori? Ce anume face din ei nişte ciudăţenii, aşa cum au fost priviţi şi cum încă sunt consideraţi adesea?

De fapt, ei nu sunt ciudăţenii; în natură nimic nu e ciudat, totul a apărut ca rezultat al evoluţiei, un proces cu totul firesc, chiar dacă adesea dificil de descifrat pentru noi. Aşa-zisa ciudăţenie a prionilor se leagă de faptul că ne-au contrazis aşteptările, convingerile; ei sunt diferiţi de ceea ce credeam noi că trebuie să fie un agent patogen, se leagă de o concepţie greşită a oamenilor de ştiinţă (şi consecutiv a publicului larg) care a durat multă vreme. Prionii nu sunt ciudaţi decât pentru că sunt altceva decât eram noi obişnuiţi să vedem cu ochii minţii.

Un agent patogen, un microb, cum le zicem adesea în limbajul de toate zilele, era pentru noi o entitate biologică, un organism, în niciun caz o simplă moleculă de... ceva. Infecţia cu un patogen, gândeam noi, însemna invadarea organismului nostru de către un alt organism, o colonizare de către o formă de viaţă dăunătoare nouă. Pătrunderea unor molecule dăunătoare nu însemna infecţie, ci doar o intoxicare - dăunătoare şi aceea, dar nu molipsitoare, nu dătătoare de molime, nu ceea ce numeam boală infecţioasă.

Şi apoi, au venit prionii şi toate aceste delimitări s-au şters, lucrurile au devenit complicate şi confuze, iar categoriile mentale care ne ajutau să păstrăm în ordine cunoaşterea noastră despre lumea vie au trebuit redefinite.

Descoperirea prionilor, consideră unii oameni de ştiinţă, contrazice ceea ce era cunoscut înainte drept dogma centrală a biologiei moleculare. Enunţată de celebrul Francis Crick (unul dintre laureaţii Premiului Nobel, pentru meritul de a fi descoperit structura ADN-ului, una dintre uriaşele izbânzi ştiinţifice ale biologiei), aceasta afirma că informaţia (înţelegându-se prin aceasta informaţia genetică) nu poate fi transmisă decât într-un singur sens: ADN→ARN→proteine.

Adică: pentru a sintetiza o proteină oarecare, informaţia genetică cuprinsă în anumite gene din ADN este copiată de mARN (ARN mesager), prin procesul de transcripţie şi transportată la structurile care se ocupă de sinteza proteinelor; acolo, citind informaţia adusă de mARN (care reprezintă instrucţiunile după care trebuie construită proteina respectivă, prin asamblarea aminoacizilor componenţi într-o anumită ordine), este sintetizată proteina cu pricina, într-un proces numit translaţie. Din tot ceea ce se ştia despre mecanismele celulare până în anii 1970, nimic nu părea să meargă în lumea vie altfel decât conform acestei scheme de bază, de aceea, conceptul respectiv a şi căpătat numele de dogmă, reflectând oarecum caracterul neclintit pe care savanţii vremii îl atribuiau acestei teorii. Şi dacă asta era dogma, a o pune în discuţie, a încerca să o conteşti, era un fel de erezie. Când, în 1982, savantul american Stanley B. Prusiner a anunţat că reuşise să izoleze agentul encefalopatiei spongiforme transmisibile şi că acesta era o proteină, a avut mult de furcă pentru a convinge o mare parte de comunităţii ştiinţifice, foarte ataşată de dogma centrală a biologiei moleculare.

Află mai multe de pe Descopera.ro

• < Prev
• Next >