
Politehnica Iași este una dintre cele mai grăbite echipe din SuperLigă. După două săptămâni de vacanță, elevii lui Leo Grozavu reiau antrenamentele luni seară, la Stadionul Emil Alexandrescu din Copou.
Viorel Lică și Tudor Telcean se despart de Poli Iași
Reunirea Iașiului este programată la ora 18.30, iar Poli va efectua primul antrenament din postura de nou-promovată în SuperLigă în jurul orei 19.00.
Față de lotul cu care s-a încheiat sezonul trecut de Liga 2, de la reunire vor lipsi cu certitudine trei jucători.
Este vorba de fundașul central Viorel Lică (28 de ani) și de mijlocașii centrali Tudor Telcean (21 de ani) și Francisc Cristea. Primii doi mai aveau contract cu Poli până pe 30 iunie, dar cum antrenorul Leo Grozavu nu se mai bazează pe serviciile lor, conducerea clubului i-a anunțat telefonic să nu mai vină la reunire.
Chiar dacă mai contract până la sfârșitul lunii, Lică și Telcean au ajuns la un acord cu clubul și s-au despărțit amiabil, cu aproape o lună înainte.
Poli Iași renunță și la Francisc Cristea. Comunal Șelimbăr ar putea fi o posibilă destinație
Un alt jucător pe care Poli Iași nu se va mai baza în sezonul viitor este Francisc Cristea. Mijlocașul central în vârstă de 22 de ani este cel mai vechi jucător din lotul lui Poli, mai are contract încă doi ani, dar antrenorul Leo Grozavu nu va conta pe el în stagiunea viitoare. În aceste condiții, conducerea clubului va avea o discuție finală cu Cristea, luni dimineață, pentru a stabili dacă jucătorul va pleca împrumut, așa cum vrea clubul, ori liber de contract.
După despărțirea de Iași, o posibilă destinație a lui Francisc Cristea ar putea fi Comunal Șelimbăr. Recent, antrenorul formației sibiene, Claudiu Niculescu, cel cu care Poli a început sezonul trecut de Liga 2, s-a interesat în ce condiții l-ar putea aduce pe Cristea la Șelimbăr.
Poli Iași a stabilit prețurile la abonamente și bilete pentru sezonul viitor. Cine are prioritate la cumpărarea de abonamente în prima săptămână
Clubul Politehnica Iași scoate la vânzare abonamentele pentru viitorul sezon de SuperLigă, cu șase săptămâni înainte de începerea campionatului. Luni, 5 iunie, în ziua în care elevii lui Leo Grozavu vor relua antrenamentele, suporterii își vor putea procura primele abonamente.

Telefon: +40723390003
Email: This e-mail address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.
TITLUL PROIECTULUI INVESTIȚII PENTRU DIGITALIZAREA…
COMUNICAT DE PRESA Martie 2025 AS MEDIA SRL…
Tot mai mulți români caută zboruri fără o destinaț…
Primele zile de toamna aduc si primele rezerva…
București, septembrie 2025 – În întreaga Europă, t…
Toată bursa pariurilor a sărit în aer joi la prânz…
La scurt timp după ce mitropolitul Moldove…
Mare minune de Sfânta Parascheva - s-a lungit…