raceli

Peste 140.000 de cazuri de infecții respiratorii acute au fost înregistrate săptămâna trecută, fiind un record pentru luna decembrie în ultimii cel puțin zece ani, potrivit datelor Institutului Național de Sănătate Publică (INSP), consultate de G4Media.ro. 

INSP menționează, de altfel, pentru săptămâna precedentă, că media de cazuri în aceeași perioadă pentru precedentele 5 sezoane dinaintea pandemiei de COVID (anii 2015-2019) a fost de 64.049 de infecții respiratorii acute. Astfel, numărul înregistrat acum reprezintă o creștere de 119.7%.

Infecțiile respiratorii acute includ cazurile de gripă clinică (cazurile cu simptome evidente de gripă constate de medic, dar care nu sunt confirmate prin teste de laborator), infecțiile acute ale căilor respiratorii superioare (IACRS) și pneumonii.

Potrivit metodologiei INSP, este considerată o săptămâna epidemică acea săptămână în care activitatea gripală este peste pragul epidemic, adică peste estimările specialiștilor. Epidemia de gripă este declarată în momentul în care trec trei săptămâni la rând care sunt săptămâni epidemice.

De obicei, vârful sezonului gripal este în luna februarie.

În ultimii zece ani, s-au înregistrat mai multe cazuri doar în săptămânile: 27 ianuarie – 2 februarie 2020 cu peste 171.000 de infecții respiratorii acute, 3 – 9 februarie 2020 cu peste 165.000 de cazuri, 10 – 16 februarie 2020 cu peste 159.000 de cazuri, 17 – 23 februarie 2020 cu peste 156.000 de cazuri, 24 februarie – 1 martie 2020 cu peste 141.000 de cazuri, 28 ianuarie – 3 februarie 2019 cu peste 145.000 de cazuri, 19 – 25 februarie 2018 și 26 februarie – 4 martie 2018 cu peste 141.000 de cazuri în fiecare interval.

mai mult pe g4media.ro

Nu mai aveti dreptul de a comenta pe aceast site.

Citeste mai multe articole din: SANATATE

Contacteaza-ne

Telefon: +40723390003

Email: This e-mail address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.

Despre Proiect

Ultimele Articole

Bagaju' si Peisaju'

Secretele Iasului

Iaşul vechi

RokGallery module Iaşul vechi (id=174) does not have a gallery selected