cart

 

Primii pacienți ai Institutului Clinic Fundeni au beneficiat de terapia CAR-T, folosită în cazul leucemiilor și a limfoamelor. Este un tratament revoluționar care învață celulele proprii ale organismului să lupte împotriva cancerului.

”Medicina personalizată este aici. Da, în Romania. Și la cel mai înalt nivel de sofisticare și de personalizare. 

Primii pacienţi adulţi şi copii au fost trataţi cu succes la Institutul Clinic Fundeni cu terapia celulară CAR-T, care reprezintă cel mai înalt nivel de personalizare a unui tratament disponibil acum.

Terapiile CAR-T s-au administrat în anumite forme severe, pentru care nu existau alte soluţii de tratament, de leucemie (la copil) şi limfom (la adult).

Terapiile CAR-T nu seamănă deloc cu ceea ce ştim noi că sunt medicamentele, pentru că lucrează “cu materialul clientului”: celule T ale persoanei cu cancer sunt extrase din organism, modificate genetic într-un laborator specializat din afara ţării, după care sunt transportate înapoi la spital şi administrate în infuzie unică respectivei persoane.

Ratele de succes sunt remarcabile, iar în multe cazuri supravieţuirea mai mare de 10 ani (cazul lui Emily, primul copil astfel tratat, în primul studii clinic din SUA) ne duce cu gândul la vindecarea unor forme de cancer altfel letale pe termen scurt.

Sună SF, dar se întâmplă de câteva săptămâni în România, sub coordonarea doamnelor profesor Anca Colita şi Alina Daniela Tănase, care merită toate aplauzele noastre”, arată dr. Marius Geantă, co-fondator al Centrului pentru Inovație în Medicină.

Nu mai aveti dreptul de a comenta pe aceast site.

Citeste mai multe articole din: SANATATE

Contacteaza-ne

Telefon: +40723390003

Email: This e-mail address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.

Despre Proiect

Ultimele Articole

Bagaju' si Peisaju'

Secretele Iasului

Iaşul vechi

RokGallery module Iaşul vechi (id=174) does not have a gallery selected