
În timp ce Iasul are mare nevoie de proiecte de infrastructura rutiera si spitaliceasca, Mihai Chirica și Costel Alexe par să fi descoperit o nouă patrie de rezervă: Republica Moldova. Agenda lor paralelă cu realitatea ieșeană devine tot mai evidentă.
In plin scandal al tragediei de la Spitalul de Copii Sf. Maria, cu un entuziasm suspect și cu laudele curgând fără oprire, cei doi politicieni s-au grabit să salute rezultatele votului de peste Prut, ca și cum acest lucru ar rezolva instantaneu criza infrastructurii, poluarea sau lipsa de investiții din Iași.
Mai nou, Primăria Iași aruncă 75.000 de lei din banii contribuabililor pe o statuie la Cahul, gest „simbolic” dar care miroase mai degrabă a propagandă personală. Chirica își dorește chiar și cetățenia Republicii Moldova, un demers cu iz electoral și populist, menit să distragă atenția de la problemele reale și de la dosarele care îi umbresc mandatul.
„Eu sper să devin cetățean al Republicii Moldova, pentru că am promis în fața electoratului, a studenților, a tinerilor, a celor cu care m-am tot întâlnit în perioada anterioară alegerilor parlamentare că, dacă rezultatul este bun, îmi voi depune dosar pentru obținerea cetățeniei Republicii Moldova și mă voi simți mândru. În spirit de reciprocitate, ei, cu buletin și certificat de naștere moldovean au devenit cetățeni ai României, eu cu buletin și certificat de naștere românesc să devin cetățean al Republicii Moldova. În felul acesta, avem, să spunem, o colaborare bilaterală și din perspectiva cetățeniilor, lucru care mă va onora și îmi voi face datoria față de ei și în calitate de cetățean, nu numai de patriot român care îi iubește și care ține la ei foarte mult”, a spus primarul Chirica, într-o declarație acordată Radio Iași.
În tot acest spectacol grotesc, Alexe și Chirica se comportă ca niște campioni ai „integrării simbolice”, ignorând faptul că Iașul nu are centură ocolitoare funcțională iar spitalele sunt depășite. Gesturile lor nu sunt altceva decât o politică de fațadă, menită să dea impresia de leadership și vizionarism, în timp ce realitatea de zi cu zi le scapă complet de sub control.
În loc să rezolve problemele cronice ale Iașului, cei doi preferă să joace rolul de „diplomați de carton”, fluturând steaguri și proiecte simbolice în timp ce orașul rămâne sufocat de incompetență și promisiuni neonorate. Se alocă bani din taxele ieșenilor, curg înfrățirile cu diverse localități de peste Prut, participă la evenimente care pentru locuitorii municipiului și al județului nu aduc plus valoare. Această obsesie pentru gesturi externe este doar o perdea de fum: o agendă paralelă care îi avantajează pe ei, dar îi lasă pe ieșeni în același blocaj perpetuu.
Sursa: telem.ro

Telefon: +40723390003
Email: This e-mail address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.
TITLUL PROIECTULUI INVESTIȚII PENTRU DIGITALIZAREA…
COMUNICAT DE PRESA Martie 2025 AS MEDIA SRL…
Tot mai mulți români caută zboruri fără o destinaț…
Primele zile de toamna aduc si primele rezerva…
București, septembrie 2025 – În întreaga Europă, t…
Toată bursa pariurilor a sărit în aer joi la prânz…
La scurt timp după ce mitropolitul Moldove…
Mare minune de Sfânta Parascheva - s-a lungit…