
Pentru prima dată de la aderarea la Uniunea Europeană, România este reprezentată la cel mai înalt nivel al conducerii. Este vorba despre trei poziții la vârf în arhitectura UE:
* Roxana Mînzatu, vicepreședinte al Comisiei Europene și comisar al unuia dintre cele mai relevante portofolii: Competențe și Educație, Locuri de muncă și drepturi sociale, demografie
* Victor Negrescu, vicepreședinte al Parlamentului European
* Dragoș Benea, președinte al uneia dintre cele mai importante comisii din PE – Comisia REGIO, de dezvoltare regională
Vestea de săptămâna trecută are o însemnătate aparte. Roxana Mînzatu, comisarul european din partea României, va coordona atât partea de Educație cât și zona de politici sociale, dar și programele de finanțare aferente acestora, respectiv Fondul Social European Plus, Fondul Social pentru Climă și Erasmus+. Este un portofoliu major, care va administra o cincime din bugetul Uniunii Europene, mai exact 235 de miliarde de euro.
Concomitent, Roxana Mînzatu a obținut și funcția de vicepreședinte al Comisiei Europene. Este pentru prima dată de la aderare când România deține o astfel de poziție strategică la vârful Comisiei Europene. Astfel, România devine parte a deciziei în Uniunea Europeană. Funcțiile pe care Roxana Mînzatu le va îndeplini vor combina, practic, greutatea politică semnificativă a poziției de vicepreședinte cu activitatea de administrare a fondurilor substanțiale ale UE prin portofoliul de comisar european.
Aceste trei posturi - vicepreședinte al Comisiei Europene, vicepreședinte al Parlamentului European și președinte al Comisiei REGIO – sunt ocupate de România prin trei membri PSD. Și reprezintă, în mod clar, o afirmare a importanței și a rolului pe care țara noastră îl are la nivelul Uniunii Europene. Fără îndoială, mandatele românilor sunt încărcate și cu o mare responsabilitate. Suntem reprezentați la cel mai înalt nivel, acolo unde se iau deciziile importante pentru viitorul UE și, implicit, al României.
Maricel Popa, senator PSD

Telefon: +40723390003
Email: This e-mail address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.
TITLUL PROIECTULUI INVESTIȚII PENTRU DIGITALIZAREA…
COMUNICAT DE PRESA Martie 2025 AS MEDIA SRL…
Tot mai mulți români caută zboruri fără o destinaț…
Primele zile de toamna aduc si primele rezerva…
București, septembrie 2025 – În întreaga Europă, t…
Toată bursa pariurilor a sărit în aer joi la prânz…
La scurt timp după ce mitropolitul Moldove…
Mare minune de Sfânta Parascheva - s-a lungit…