Truc de doi lei folosit de diriguitorii IaşiTvLife pentru a anula o amendă de 7.000 de lei aplicată de Consiliul Naţional al Audiovozualului pentru campanie electoral deşănţată în favoarea USL la alegerile locale din iunie.

Contestaţia a fost respinsă în unanimitate după ce membrii Consiliului au constatat că o emisiune “care a avut un caracter electoral conferit de participarea domnului Sorin Iacoban, candidat la o funcţie de consilier în cadrul Consiliului Local Iaşi, a fost difuzată în reluare în ziua de 8 iunie 2012, după încheierea campaniei electorale.

"CNA a precizat că “în cadrul acestei emisiuni, nu au fost difuzate astfel de informaţii, ci au fost prezentate, în mod voalat, realizările şi proiectele Consiliului Local Iaşi în care USL, al cărui candidat era dl. Sorin Iacoban, deţinea majoritatea mandatelor de consilieri locali."

În plus, în decizia de respingere a contestaţiei se mai arată că “afirmaţia potrivit căreia numărul mare de apariţii ale membrilor USL în cadrul emisiunilor electorale a fost determinat de împrejurarea că această alianţă are în componenţă 3 partide politice şi că majoritatea candidaţilor şi-au exprimat dorinţa de a participa la emisiuni, este neadevărată, întrucât, din raportul de monitorizare rezultă că, în perioada monitorizată, respectiv 01 - 07 iunie 2012, la emisiunile electorale difuzate de postul Iaşi TV Life au participat din partea USL doar 3 candidaţi, respectiv, dl. Adăscăliţei Constantin, candidat la Consiliul Judeţean Iaşi, dl. Nichita Gheorge, candidat la funcţia de primar al municipiului Iaşi, şi dl. Sorin Iacoban, candidat la funcţia de consilier local, iar, dintr-un total de 37 de emisiuni în care au apărut candidaţii USL, 16 au fost emisiuni difuzate în reluare." (I.C.)

Nu mai aveti dreptul de a comenta pe aceast site.

Citeste mai multe articole din: PE SURSE

Contacteaza-ne

Telefon: +40723390003

Email: This e-mail address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.

Despre Proiect

Ultimele Articole

Bagaju' si Peisaju'

Secretele Iasului

Iaşul vechi

RokGallery module Iaşul vechi (id=174) does not have a gallery selected