De vreo câteva zile, toate reflectoarele sunt îndreptate asupra lui Gheorghe Nichita. Sigur că el este personajul central, prin funcția pe care o ocupă și, devine limpede cel puțin din punct de vedere moral, nu o merită. E simplu să spui, deși, în mare parte, e și adevărat: sunt responsabili de faptul că Nichita e primar al Iașului pensionarii și asistații sociali, despre care știm că formează electoratul dur al PSD.  
Dar să vorbim puțintel și despre „elitele” politice, economice și intelectuale ale Iașului, ce ziceți? Adică, despre: marea majoritate a politicienilor care, indiferent de apartenența politică, l-au susținut prin alianțe la vedere sau pe sub masă; oamenii de afaceri care i-au băgat bani prin buzunare în vreme ce-i ciuguleau din mână; „ziariștii” de mucava; rectorii-mămăligă de la marile universități ieșene; intelectualii publici de chirpici, degrabă-păpători-de-bani-publici și oferind în schimb omagii și semnături pe liste electorale; dătătorii-de-premii-culturale-unui-analfabet-funcțional; universitarii comici, fără operă dar gata să devină funcționari ai puterii locale (ohoho!); „analiștii” și „comentatorii” politici; „capitalnicii” culturali europeni. 
       
Tuturor acestor „căpitani filozofici” și „guru metafizici” (apud Adrian Marino), o singură întrebare: aveți vreun sentiment de jenă?   
 
Daniel Şandru

Nu mai aveti dreptul de a comenta pe aceast site.

Citeste mai multe articole din: OPINII

Contacteaza-ne

Telefon: +40723390003

Email: This e-mail address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.

Despre Proiect

Ultimele Articole

Bagaju' si Peisaju'

Secretele Iasului

Iaşul vechi

RokGallery module Iaşul vechi (id=174) does not have a gallery selected