Acum vreun an primesc un email de la DNA: "plângerea dvs bla-bla-bla nu se confirmă". Depusesem o reclamaţie la DNA dar pe o altă speţă, aşa că mă duc val-vârtej la procurori. Iar acolo aflu că pe numele meu se depusese o plângere împotriva a doi mari afacerişti ai Iaşului. Mă enervez, le spun procurorilor că nu am depus nici o astfel de reclamaţie ci alta (la care nici acum nu am primit vreun răspuns) şi cer anchetă să se afle cine s-a folosit de numele meu, mai ales că la intrarea în orice Parchet eşti legitimat. Încurcat, procurorul îmi spune că plângerea a venit prin poştă şi că trebuie să mă duc la Poliţie.
Plec la Poliţie dar acolo mi se spune fanc: nu putem face nimic, e ca şi cum am căuta un chinez în China. Îi sun pe afaceriştii vizaţi iar reacţiile lor mi-au oferit o pistă pe care oricum o bănuiam: unul se enervează, celălalt reacţionează suspect de moale, de parcă ştia ceva şi chiar îi convine situaţia. Peste încă o lună primesc de la Fisc o adresă prin care ditamai şeful general al FInanţelor mă anunţă servil că o plângere a mea nu se confirmă. Bănuind acelaşi circuit, mă duc la Fisc, cer lămuriri, şi primesc doar ridicări din umăr. Văd totuşi "reclamaţia" depusă de "mine": ţinta era, evident, un afacerist vânat de multă vreme de cei pe care-i bănuiam de aceste reclamaţii în fals. 

În perioada următoare au urmat noi şi noi "plângeri" pe la tot felul de autorităţi de control. Peste tot negam că eu aş fi autorul, peste tot ceream lămuriri - cum e posibil ca autorităţile să piardă timp, bani şi energie căutând potcoave de cai morţi la sesizarea fantomelor - şi peste tot primeam invariabil acelaşi răspuns: "noi suntem obligaţi de lege să dăm curs sesizărilor, chiar dacă sunt depuse în fals".

Văzând că Poliţia, Parchetele şi Fiscul nu pot depista sursa plângerilor false, am făcut propria mea investigaţie. Şi, evident, am aflat ceea ce bănuiam de la început: şantajiştii de presă încearcă să monteze împotriva mea diverse persoane influente din târg. După ce a încercat să se bată cu mine prin tribunale dar a pierdut fiecare proces, Ghiocel a ales această tactică a minciunii. Una care îl caracterizează pe deplin şi care, evident, a dat chix. 

Pentru mine e proba clară că mogulul şantajului prin presă a ajuns la disperare şi-i e frică. Faptul că oameni de încredere ai săi au început să fugă unde văd cu ochii, faptul că alţi procurori decât cei de la Iaşi au început iar să-i cheme la audieri pe şantajişti, faptul că vechi protectori şi-au luat mâna de pe Ghiocel îi provoacă şantajistului o panică nebună.
Se strânge laţul, Ghiocel.

• < Prev
• Next >