Elena e bugetară de când se ştie, dar una muncitoare. Trage din greu, e conştiincioasă şi se crispează când aude comentarii gen "chiulangiii de la stat". Săptămâna trecută a fost la o "instituţie de lângă Gară" pentru a face un dosar unui bebeluş iar ce s-a întâmplat acolo i-a schimbat radical perspectiva.

"Am ajuns pe la 15.45. Când intram în clădire tot auzeam păcănituri, de parcă cineva trăgea cu mitraliera. Mi-am dat seama că sunt uşi trântite. Am văzut apoi că nimeni nu mă întreabă ce caut acolo, toate ghişeele erau coborâte, uşile blocate. Am urcat la etaj şi iar am auzit mitraliera uşilor. Apoi m-a izbit un val de funcţionari care efectiv fugea afară. Nu era ora patru dar ei rupeau scările de evacuare. Atunci m-am întrebat dacă nu e cazul să privatizăm unele instituţii. Oare tot aşa vor proceda?"

Relatarea ei nu e nouă. Am auzit şi dvs la fel zeci şi zeci de astfel de istorisiri. Dar e prima dată când aud un bugetar convins vorbind despre oportunitatea "privatizării statului". E un soi de disperare în această atitudine, un gest clar de revoltă al celor cu bun simţ faţă de lenea şi indiferenţa majorităţii funcţionarilor plătiţi de stat.

E limpede pentru oricine că o instituţie privată nu ar închide uşile înainte de program şi cu potenţiali clienţi pe hol. E limpede că "asanarea" bugetară ordonată de Băsescu în 2010 trebuie reluată. Avem în continuare un stat obez şi prost administrat care gâtuie de multe ori iniţiativa privată. Problema e că nu există voinţă politică pentru a aduce "sănătate obezului".

Aurel DOBAŞU

• < Prev
• Next >