Exerciţiu de imaginaţie: dacă numirea lui Mihai Răzvan Ungureanu ar fi avut loc în urmă cu 7-8 ani, ştiţi ce-ar fi conţinut astăzi materialul de deschidere din "Ziarul de Iaşi"?

Iată abordările principale:

- povestea vieţii, inclusiv discuţii cu vecinii din copilărie, până la cei din studenţie şi din catedră, la Facultatea de Istorie, pigmentat cu implicarea sa controversată în UTC. Declaraţii de la persoane care i-au fost aproape în aceste etape;

- interviu cu tatăl său, fost viceprimar al municipiului Iaşi , cu cine este căsătorit, cu ce se ocupă soţia, câţi ani are copilul, plus fotografii cu MRU copil, adolescent etc

- chestiuni inedite din viaţa trăită la Iaşi , inclusiv legătura de rudenie cu Adrian Butucă, de la care s-ar fi luat o declaraţie;

- o menţiune despre apartamentul pe care îl deţine în Iaşi , plus averea lui, în totalitate.

- din toate cele de mai sus: încercări de a se afla lucruri noi, inedited, puţin sau deloc cunoscute publicului larg.

În plan secund:

- declaraţii ale politicienilor locali;

- prezenţa ieşenilor în cadrul Guvernului, de-a lungul timpului;

- un CV, în rezumat.

Ce a făcut “Ziarul de Iaşi” în ediţia de astăzi, deşi avea informaţia numirii lui MRU aseară, de la orele 19.45, iar ediţia se închide şi la 2-3 dimineaţa: a pus în prim plan lucrurile din plan secund, în care politicieni locali au copiat în mare parte discursurile şefilor de la Bucureşti, iar o găselniţă a unui jurnalist care s-a format în vremurile invocate mai sus (faptul că Iaşul nu a mai avut premier de 100 de ani) a devenit informaţia numărul 1, respectiv titlul cel mare de pe prima pagină. Este posibil ca formatul de mai sus să apară în ediţia de mâine (citiţi, băieţi, şi la treabă!). Inacceptabil însă pentru o publicaţie care se consideră “lider” şi care acţionează ca pe vremea telegrafului – astăzi e cutremurul, iar în ziar apare după două zile. Aceeaşi notă 4 pentru restul presei ieşene, din care, de asemenea, au lipsit abordările de mai sus. Fenomenul trădează, de fapt, scăderea profesionalismului jurnalismului din acest oraş (în trecut, “pepinieră” de jurnalişti) sau blazarea celor care conduc gazetele. Este clar, de exemplu, că redactorul-şef de la Ziarul de Iaşi, Toni Hriţac, ştie că abordările de mai sus reprezintă ceea ce se numeşte acum “must-have” sau abecedarul documentării unui asemenea material. Sumbru. Sunt explicaţii pentru scăderea tirajelor criza, Internetul etc, dar şi jurnaliştii fie s-au lăsat pe tânjală, fie au doar 4 clase. (I.C.)

Comments  

 
-1 #1 jiji 2012-03-06 16:53
Te pomenesti ca tu ai fi un jurnalist din ala, profesionist, ai?! :)))))
Report to administrator
 

Nu mai aveti dreptul de a comenta pe aceast site.

Citeste mai multe articole din: OPINII

Contacteaza-ne

Telefon: +40723390003

Email: This e-mail address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.

Despre Proiect

Ultimele Articole

Bagaju' si Peisaju'

Secretele Iasului

Iaşul vechi

RokGallery module Iaşul vechi (id=174) does not have a gallery selected