În folclorul politic se spune de mulți ani că ”Sistemul nu vrea A8 și cine nu înțelege asta se trezește cu dosare penale”. Coincidență sau nu, puținii politicieni ieșeni cu putere la București și care au au forțat cu adevărat construcția A8 au sfârșit prost: Fenechiu a ajuns la închisoare, Adomniței s-a trezit și el cu dosare penale care au fost desființate abia peste 10 ani iar Maricel Popa a fost dat jos din fruntea PSD Iași după ce, mai întâi, i s-a forțat și lui un dosar DNA făcut țăndări apoi în instanță.
Aceste precedente i-au speriat pe cei mai mulți politicieni și a fost scuza perfectă pentru a nu face nimic în direcția construirii autostrăzii Iași - Târgu Mureș. ”Doar nu-s nebun să mi se facă și mie dosar penal”, au spus deschis aproape toți cei trecuți vremelnic pe la ”butoanele” oficiale ale Iașului.
Dar de la ”a nu face nimic” până la ”a-i faulta pe care muncesc pentru construcția A8” e un drum pe care actualii șefi ai Iașului nu au avut nici o jenă să-l străbată. Rămas primar al Iașului exclusiv datorită Sistemului, Mihai Chirica a declarat public ”mai bine să se construiască autostrada Bacău - Brașov decât Iași - Târgu Mureș”. În traducere, primarul penibil al Iașului a pus cu mânuța lui dinamită pe proiectul A8 îndepărtând concomitent pânzele de păianjen depuse straturi-straturi peste dosarul autostrăzii A 13. Halal ambasador mai are Iașul.
Iar celălalt ”reprezentant de frunte” al Iașului, președintele Consiliului Județean Tablă Alexe a sunat de mai multe ori diverși trepăduși de la București pentru a-i face mizerii și a sabota munca lui Cătălin Urtoi, cel mai vizibil dintre ”țicniții” care chiar se bat pentru construcția A8.
O mică paranteză: nefiind politician și neștiind foarte multe din dedesubturile Sistemului, Urtoi nu a avut din start frica ”dacă mi se face și mie dosar”. El și alți câțiva entuziaști au dat glas public furiei populare care cere tot mai insistent o legătură modernă între Moldova și Vestul Europei. Această furie populară evidentă, dublată de agresivitatea lui Putin (din 2019 se anticipa că Rusia va provoca un război) a obligat Sistemul să-și nuanțeze poziția față de A8, așa că Urtoi a mers pe un drum cu mai puține riscuri decât au avut Fenechiu, Adomniței și apoi Maricel Popa.
Și totuși s-au găsit destui tâmpiți, inclusiv de la Iași care să saboteze demersurile extraordinare ale lui Urtoi & co.
De ce?
În primul rând din motive de popularitate. Ce-i roade îngrozitor pe Tablă și Chirică e faptul că fără să fie politician Urtoi e mult mai credibil în ochii publicului decât ”aleșii poporului”. Iar o dată cu ridicarea spectaculoasă a credibilității a venit și influența: deși nu e nici primar, nici șef de județ, nici măcar un simplu membru de partid nici măcar la UDMR, Urtoi are acum mai multă trecere la București decât ”marii politicieni” ai Iașului. Așa ceva nu are cum să nu-i usture pe cei doi penibili puși de Sistem în funcțiile 1 și 2 ale Iașului.
Dar mai e ceva: ”RESPECTUL”, poate criteriul cel mai important pe baza căruia Putin a deraiat complet și a provocat războiul cu lumea civilizată. Au fost destule ocazii publice în care Chirica, Tablă și Urtoi au „ieșit în public” iar mulțimea s-a înghesuit să facă poze cu activistul proautostradă în timp ce pe primar și șeful de județ i-au tratat protocolar, dar rece și cu greață reținută. Așa ceva cu siguranță îi scoate din minți pe primar și șeful de județ. Iar Tablă și Chirică, în loc să fie inteligenți și să mimeze măcar sprijinul public pentru A8, darămite chiar să facă ceva pentru autostradă, îi sabotează fățiș pe Urtoi & co.
Prostie de manual, dar atâta pot ”liderii Iașului”.
Aurel DOBAȘU