Vineri, 21 Iulie 2023 12:05
Intr-un Iaşi în care nu mai există partide ca organizaţii independente ci găşti conduse de Sistem prin dosare penale, Sistem care decide din două birouri tot ce se întâmplă important în judeţ, am văzut deunăzi un extraordinar semn de viaţă normală. Un ONG a gândit, pus la cale şi apoi rezolvat o problemă pe care autorităţile n-au putut-o soluţiona de 30 de ani - traficul gâtuit din Podu Iloaie-. Soluţia a fost instalarea în puncte cheie a 22 de semafoare coordonate de softuri inteligente, plus monitorizarea la sânge a traficului de către activişti. Totul pe banii, timpul şi sănătatea acestor voluntari (spun sănătatea pentru că în cele 3 zile de "experiment" au fost temperaturi de aproape 38 de grade iar oamenii ăştia au stat ore bune în stradă)
Ce s-a observat la prima privire? Dacă sunt semaforizate punctele cheie şi se aprind semafoare cu timpi diferiţi în anumite momente ale zilei traficul se fluidizează spectaculos (a scăzut la jumătate timpul de traversare a oraşului dinspre Iaşi spre Târgu Frumos, iar în sens invers timpii au scăzut de 4 ori). Poate şi mai important este că pietonii nu au mai traversat speriaţi că-i poate izbi o maşină: au trecut atunci când semafoarele erau pe roşu pentru autovehicule şi toată lumea a fost în siguranţă.
Simplu ca oul lui Columb, nu? Deci de ce de 30 de ani nu au făcut autorităţile asta? Cât de ineficientă este administraţia în mod obişnuit s-a văzut acum.
Pentru mine este la fel de important însă un alt semnal. Societatea civilă a evoluat atât de mult încât acum Iaşul are oameni dispuşi să piardă câteva luni, să cheltuie bani personali şi să-şi rişte sănătatea pentru a rezolva o problemă a comunităţii. De aceea le spun un mare BRAVO lui Irinel, Bogdan, Gabriel şi ceilalţi inimoşi, se ştiu ei.
Oamenii ăştia au dat un extraordinar semnal de sănătate publică. Ei şi alţi ieşeni care gândesc similar (sigur mai sunt mii ca ei) pot zdruncina un Sistem osificat. Gândiţi-vă că experimentul de la Podu Iloaie a fost făcut prin implicarea ultracomunistului Mugurel Laicu, dinozaurul de la Direcţia Drumuri şi Poduri. Pe acest PSD-ist taliban e greu să-l implici într-o chestie comunitară din care partidul să nu câştige direct voturi, dar uite că Irinel & co au reuşit. S-a implicat, tot fără scop imediat electoral, primarul PNL din Podu Iloaie despre care am aflat abia acum că a atras pentru orăşelul său de două ori mai mulţi bani, pe PNRR, decât Iaşul "managiuit" de "marele edil" Mihai Chirica. Ar trebui să le crape orbazul de ruşine liberalilor care încă îi cântă în strună lui Chirica.
În final un na-na-na pentru presa ieşeană: cu mici excepţii a tratat subiectul fluidizării traficului din Podu Iloaie cu dispreţ deşi acolo se înregistrează un număr uriaş de accidente rutiere, plus mulţi pietoni victime indirecte. Asta nu este "de interes public?". Evident că este, dar dacă mulţi sunt dependenţi de banii administraţiei ultrapenale cum să ridice jurnaliştii capul din ţărână şi să semnaleze un mare semn de normalitate? O normalitate care-i aruncă la coşul de gunoi pe cel mai penal primar de mare oraş din ţară şi cel mai penal şef de judeţ din România?
Aurel DOBAŞU
Nu mai aveti dreptul de a comenta pe aceast site.
Citeste mai multe articole din:
OPINII