Deşi locuieşte de mai mulţi ani la New York, fotomodelul ieşean Catrinel Menghia a rămas fidelă oraşului în care s-a născut când vine vorba despre onorarea datoriei faţă de bugetul de stat.
Cunoscută ca fiind una dintre cele mai frumoase femei din lume, Menghia a ales să îşi plătească taxele şi impozitele aferente veniturilor pe care le primeşte de la prestigioase case de modă din lumea întreagă la Fiscul din Iaşi, ea fiind domiciliată în continuare pe strada Ciprian Porumbescu.
Fotomodelul ieşean a plătit la bugetul de stat şi impozitele aferente primelor venituri câştigate din modelling, în anul 2002, când avea 17 ani. Chiar dacă în acel an câştiga în jur de 4.000 lei, în timp faima i-a crescut şi ieşeanca a reuşit să strângă o avere estimată de o revistă de profil la circa 800.000 euro. Până la vârsta de 23 de ani, ieşeanca nu s-a putut lăuda cu venituri impresionante, însă notorietatea obţinută în 2008 o dată cu apariţia în FHM şi primirea titlului de „cea mai frumoasă femeie din lume“ a dus şi la umplerea conturilor.
Cu excepţia unei sume de peste 600.000 lei obţinuţi din vânzarea unui imobil în 2008, nu se cunosc date referitoare la veniturile obţinute de Catrinel Menghia până în 2011, deoarece locuia în Italia cu soţul ei, fostul fotbalist Massimo Brambati, pe atunci impresar sportiv. Însă, odată cu divorţul dintre cei doi din 2011, Catrinel Menghia a reînceput să-şi declare veniturile la Iaşi, respectiv aproximativ 50.000 lei. Ulterior, cu fiecare an, sumele declarate de fotomodel au început să crească simultan cu prezentările de modă la care participa sau pictorialele în care apărea. Apariţii în „Sports Illustrated Swimwear“, „Maxim“, „Elle“, contracte cu Armani şi
Lise Charmel sau roluri în filme ca „CSI: Crime şi investigaţii“ şi „La città ideale“ au contribuit serios la umplerea conturilor ieşencei.
În anul fiscal 2012 ieşeanca a obţinut venituri brute de aproximativ un milion lei, suma crescând în anul următor
până la 1,6 milioane lei. Un calcul simplu ne arată că cel mai sexy contribuabil al Administraţiei Judeţene de Finanţe Publice Iaşi câştigă, în medie, în fiecare lună, aproximativ 30.000 euro brut, un venit specific fotomodelelor „de prim rang“. Pentru anul în curs încă nu se cunosc veniturile fotomodelului ieşean, însă faptul că a declarat venituri estimative similare celor de anul trecut este un prim semn că valoarea acestora nu a suferit modificări.
Avere estimată la 800.000 de euro
Articolele apărute în revistele de specialitate arată sume apropiate referitoare la averea ieşencei. Potrivit revistei Income magazine, Catrinel Menghia este una dintre cele mai bine plătite modele din România, atât în ţară, cât şi peste hotare, şi a reuşit să strângă din modelling circa 800.000 euro. La o prezentare în România, Menghia ar câştiga chiar 5.000 de euro pentru o şedinţă. „Sumele câştigate de modele diferă în funcţie de celebritate.
Spre exemplu, participarea la o prezentare de modă este plătită cu 150-500 lei, la realizarea de cataloage, reclame foto - 450- 2.000 lei, reclamele video - 900 - 5.000 lei. Asta pentru o singură zi. Pentru nume mari, precum Catrinel Menghia, tariful se ridică substanţial: ea câştigă câteva mii de euro pentru o şedinţă foto, în
România. Preţurile sunt semnificativ mai mari peste hotare şi de aceea modelele aleg să lucreze la Paris, Milano, New York, dar şi la Beijing sau în alte părţi ale Asiei, chiar în Africa“, se arată în articol.
O declaraţie dată de managerul MRAModels, Liviu Ionescu, arată că Mădălina Ghenea, colegă de agenţie cu Menghia, ajungea să câştige în afară chiar şi 5.000 -10.000 euro pe zi la o prezentare.
(Sursa: Ziaruldeiasi.ro)

Telefon: +40723390003
Email: This e-mail address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.
TITLUL PROIECTULUI INVESTIȚII PENTRU DIGITALIZAREA…
COMUNICAT DE PRESA Martie 2025 AS MEDIA SRL…
Tot mai mulți români caută zboruri fără o destinaț…
Primele zile de toamna aduc si primele rezerva…
București, septembrie 2025 – În întreaga Europă, t…
Toată bursa pariurilor a sărit în aer joi la prânz…
La scurt timp după ce mitropolitul Moldove…
Mare minune de Sfânta Parascheva - s-a lungit…