arcadia hospital mov 2
Presa economică din România a căzut pe spate de admirație marți după ce s-a aflat că rețeaua Regina Maria (spitale și clinici private) a fost vândută pentru 1,3 miliarde euro.

Suma reprezintă enterprise value, deci include şi datoriile, care sunt în jur de 500-600 milioane euro, precizează Ziarul Financiar.

Dacă folosim fix aceeași algoritmi ca la tranzacția de mai sus obținem o valoare de piață de minim 200 milioane euro pentru rețeaua ieșeană Arcadia.
 
Iar surse din piață confirmă că a existat cel puțin o ofertă de o asemenea dimenziune pentru un exit și în cazul Arcadia. 
 
Ce spune matematica
     
 
Regina Maria a avut afaceri totale de 1,9 mld. lei (circa 400 mil. euro) în 2023.
     
Grupul Arcadia - Spitale şi Centre Medicale din Iaşi a încheiat anul 2023 cu afaceri de 195 mil. lei (aproape 40 mil. euro). Pentru anul 2024 cifra de afaceri a ajuns la 50 milioane euro, dar deocamdată luăm ca referință anul 2023. 
     
Marea diferență este că dacă la Regina Maria gradul de îndatorare bancară era uriaș (aproape 600 milioane euro), la grupul ieșean obligațiile către bănci erau de 5 ori mai mici ca procent venituri/credite. 
       
Asta înseamnă că afacerea Arcadia este mult mai rentabilă acum decât Regina Maria, deci indicatorii folosiți pentru un exist sunt mult mai mari.   
arcadia ambasada sua 2
 
Ce spune o firmă de audit
     
 
O firmă de audit care a ajutat TopIasi la realizarea ultimului clasament al celor mai bogați ieșeni (Cei mai bogaţi ieşeni - ediţia 2023 - topiasi.ro) susține că evaluarea unei afaceri tip Arcadia trebuie să țină cont de mai multe criterii
 
1. financiar, adică profitabilitatea înainte de impozitare și amortizare. EBITDA este înmulțită apoi cu un multiplu între 12 și 16. În ultimii ani contabili grupul Arcadia a avut un randament oficial de 20%. Foarte probabil însă nivelul profitului real este mai mare
 
2. puterea brandului. Arcadia este de departe nr 1 pe piața sa în toată Moldova iar pentru construirea brandului au investit în publicitate peste 50 milioane euro în cei 17 ani de la înființare
 
3. situația legislativă. În acest moment statul nu mai autorizează deschiderea nici unui spital care să aibă decontări la Casa de Asigurări de Sănătate (condiție esențială pentru a se vorbi de un business potențial profitabil), așa că cine vrea să opereze pe piața Iașului trebuie să cumpere un spital deja existent
 
4. specificul serviciilor și numărul de paturi. Este un criteriu extrem de important la care Arcadia excelează, acoperind 35 de specializări medicale și oferind și 300 de paturi de spital. 
 
dan fiterman la petrecere Arcadia in padurea dobrovat
     
200 milioane euro e valoarea de azi a rețelei Arcadia
     
 
Există și alte criterii dar fie și numai primele 4 conturează o valoare de piață de minim 200 milioane euro a afacerii Arcadia, susține firma de audit consultată de noi. Aceeași firmă precizează însă că dată fiind situația particulară a afacerii Arcadia - poziție de cvasimonopol în Moldova pe o piață ce are creșteri anuale de două cifre (adică minim 10% pe an), atunci prețul pentru o eventuală vânzare poate ajunge și la 300 milioane euro. Adică fix cât cere acum proprietarul afacerii (vezi detalii aici 300 milioane euro pentru cea mai mare rețea medicală privată din Iași și Moldova? - topiasi.ro

Nu mai aveti dreptul de a comenta pe aceast site.

Citeste mai multe articole din: Cei mai bogati ieseni

Contacteaza-ne

Telefon: +40723390003

Email: This e-mail address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.

Despre Proiect

Ultimele Articole

Bagaju' si Peisaju'

Secretele Iasului

Iaşul vechi

RokGallery module Iaşul vechi (id=174) does not have a gallery selected