
Potrivit comunicării, activitatea UMB ar urma să fie reluată abia pe 18 august, „în cazul în care se rezolvă problema încasărilor lucrărilor executate”. Muncitorii sunt astfel trimiși într-o a doua săptămână de pauză, în lipsa plăților de la autorități pentru lucrările deja efectuate, adaugă Bacău.net.
„Discuțiile despre finanțări și starea de incertitudine creată pun practic constructorii în defensivă”, a declarat pentru ECONOMICA.NET Alin Șerbănescu, purtător de cuvând al CNAIR.
Cinci din cele șase loturi din Autostrada Moldovei A7, cuprinse între Focșani și Pașcani, vor fi finanțate prin grant PNRR, și nu prin împrumuturi, potrivit acordului asupra formei finale a PNRR-ului, agreat în 30 iulie, anunțat recent de către Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE).
Potrivit unor precizări ulterioare, cele cinci loturi din A7 care trec pe grant sunt:
• Execuție lucrări Autostrada Focșani – Bacău, Lot 1, Focșani – Domnești, Târg,
• Execuție lucrări Autostrada Focșani – Bacău, Lot 2, Domnești Târg – Răcăciuni
• Execuție lucrări Autostrada Focșani – Bacău, Lot 3, Răcăciuni – Bacău
• Execuție lucrări Autostrada Bacău – Pașcani, Lot 1, Bacău (Săucești) – Trifești
• Execuție lucrări Autostrada Bacău – Pașcani, Lot 2, Trifești – Gherăești
Ultimul lot, respectiv lot 3 Mircești – Pașcani al tronsonului Bacău – Pașcani, rămâne tot pe PNRR, dar pe componenta de împrumut, au explicat pentru ECONOMICA.NET reprezentanții CNAIR.
sursa: economica.net

Telefon: +40723390003
Email: This e-mail address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.
TITLUL PROIECTULUI INVESTIȚII PENTRU DIGITALIZAREA…
COMUNICAT DE PRESA Martie 2025 AS MEDIA SRL…
Tot mai mulți români caută zboruri fără o destinaț…
Primele zile de toamna aduc si primele rezerva…
București, septembrie 2025 – În întreaga Europă, t…
Toată bursa pariurilor a sărit în aer joi la prânz…
La scurt timp după ce mitropolitul Moldove…
Mare minune de Sfânta Parascheva - s-a lungit…