
România plăteşte deja dobânzi la nivel de "junk" pentru datoria sa suverană, un semnal clar al neîncrederii pieţelor externe. Cu o acţiune politică decisivă şi un mesaj ferm de responsabilitate, un veritabil „moment Draghi”, ţara poate evita scenariile dificile trăite de alte state, precum Grecia, care şi-a văzut o treime din economie evaporată în criza pe care a traversat-o începând cu anii 2010.
“În acest moment, plătim foarte mult pentru datoria suverană. Plătim mai mult decât celelalte state comparabile, chiar mai mult decât unele cu ratinguri inferioare. Plătim deja la nivel de "junk". Asta înseamnă că trebuie să restabilim foarte rapid această credibilitate externă. Avem nevoie de ceea ce se numeşte un "moment Draghi". Avem nevoie de lideri politici care să fie responsabili, care să iasă în faţa pieţelor de capital şi să spună "we will do whatever it takes" ca să păstrăm acest rating. Un astfel de moment este important pentru restabilirea credibilităţii”, a spus Sergiu Oprescu, preşedintele Consiliului de Supraveghere, UniCredit Bank România, în cadrul emisiunii de business ZF Live.
Draghi, la Banca Centrală Europenă, a reuşit să ţină în frâu o criză financiară mondială şi să ghideze zona euro printr-un război monetar global sub asaltul diverselor interese din afara şi din interiorul UE. În 2012, italianul a salvat zona euro cu doar câteva cuvinte - „vom face tot ce este nevoie“.
Pentru România, un astfel de moment ar însemna asumarea publică şi fără echivoc a unui plan de consolidare fiscală pe termen mediu şi lung, un plan credibil, susţinut de întreaga clasă politică, indiferent de culoarea partidelor, consideră Sergiu Oprescu.

Telefon: +40723390003
Email: This e-mail address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.
TITLUL PROIECTULUI INVESTIȚII PENTRU DIGITALIZAREA…
COMUNICAT DE PRESA Martie 2025 AS MEDIA SRL…
Tot mai mulți români caută zboruri fără o destinaț…
Primele zile de toamna aduc si primele rezerva…
București, septembrie 2025 – În întreaga Europă, t…
Toată bursa pariurilor a sărit în aer joi la prânz…
La scurt timp după ce mitropolitul Moldove…
Mare minune de Sfânta Parascheva - s-a lungit…