Join UP! spune că a trimis în vacanță 50.000 de români, iar valoarea medie a unui pachet turistic plătit a fost 700 de euro/persoană. Tur-operatorul din Ucraina spune că în prezent lucrează cu peste 1.100 de agenții de turism partenere, adică 70% din totalul agențiilor revânzătoarea active și că are acoperire completă în rândul celor mai mari jucători din piață, după cifra de afaceri.
„Privim spre viitor cu încredere și obiective clare: consolidarea poziției în piață, extinderea portofoliului și menținerea unei relații durabile cu agențiile de turism. Ne dorim un 2025 în care vacanțele să fie mai ușor de accesat, mai rapide de rezervat și mai aproape de toată lumea”, spune Kateryna Ushakova, director regional Europa, Join UP!.
Compania spune că s-a impus ca unul dintre turoperatorii cu cea mai mare extindere geografică în România și că operează zboruri charter din 12 orașe, inclusiv București, Cluj-Napoca, Iași, Timișoara, Sibiu, Craiova, Oradea, Baia Mare și altele. În sezonul estival 2025, Join UP! pune la dispoziție peste 150.000 de locuri către destinații precum Egipt, Turcia, Tunisia, Cipru, Tenerife și Grecia.
Join UP! spune că este lider pe segmentul pachetelor turistice în Egipt, cu cel mai mare număr de locuri către această destinație. Compania a lansat în premieră în România zboruri charter către El Alamein și s-a consolidat pe segmentul vacanțelor în Turcia, unde a ajuns la peste 60.000 de locuri disponibile, ceea ce o plasează în top trei tur-operatori pentru această țară.
Zborurile charter către Egipt sunt operate prin flota proprie a SkyUp Airlines, compania aeriană parteneră a turoperatorului.
Totodată, garanția bancară a Join UP! România a fost dublată la 400.000 euro, sumă blocată în favoarea clienților, prin Ministerul Turismului.
Join UP! România face parte dintr-un grup aflat în plină expansiune internațională, prezent în 10 țări din Europa și Asia Centrală și având afaceri globale de peste 400 milioane de euro. Brandul deservește anual peste 5,5 milioane de turiști, prin intermediul a 10.000 de agenții partenere și un portofoliu de peste 1.600 de hoteluri, dintre care 160 exclusive.
Join UP! România a fost fondată în 2022, are sediul în București și o echipă de 35 de profesioniști locali. În linie cu strategia internațională a grupului, compania își propune consolidarea poziției în piață, extinderea portofoliului și dezvoltarea unor relații durabile cu agențiile de turism din România.

Telefon: +40723390003
Email: This e-mail address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.
TITLUL PROIECTULUI INVESTIȚII PENTRU DIGITALIZAREA…
COMUNICAT DE PRESA Martie 2025 AS MEDIA SRL…
Tot mai mulți români caută zboruri fără o destinaț…
Primele zile de toamna aduc si primele rezerva…
București, septembrie 2025 – În întreaga Europă, t…
Toată bursa pariurilor a sărit în aer joi la prânz…
La scurt timp după ce mitropolitul Moldove…
Mare minune de Sfânta Parascheva - s-a lungit…