tudorel toader cu salupaRectorul Universității ”Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Tudorel Toader, nu prea se poate lăuda cu performanțele celor doi băieți ai săi. Astfel, mezinul Teodor Andrei a luat în această vară, la testul de la examenul de licență, doar nota 6,70, lucru care l-a costat la înscrierea la master, unde a obținut doar un loc cu taxă. De altfel, din trei cei 34 de înscriși la acest master, Teodor a avut la acest capitol a 32-a notă. Atunci când a intrat în facultate, fiul actualului rector a avut din nou o medie mică, fiind înscris la Frecvență Redusă. Zilele trecute, el a picat examenul de a deveni avocat stagiar în cadrul Baroului Iași.   

În ceea ce-l privește pe fiul cel mare, Alexandru Ionuț, acesta a picat și el anul trecut un examen: cel de a prinde un post de notar în municipiul Iași – el este titular pe un loc în comuna Răchiteni. Anterior, își susținuse doctoratul la o universitate privată din București. Cel mai mare succes al său este și cel mai controversat: a devenit asistent universitar la facultatea unde predă tatăl său, deși codul de etică interzicea anterior acest lucru. O ”găselniță” i-a adus angajarea. (I.C.)

Nu mai aveti dreptul de a comenta pe aceast site.

Citeste mai multe articole din: VEDETE

Contacteaza-ne

Telefon: +40723390003

Email: This e-mail address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.

Despre Proiect

Ultimele Articole

Bagaju' si Peisaju'

Secretele Iasului

Iaşul vechi

RokGallery module Iaşul vechi (id=174) does not have a gallery selected