afacerea continental iasi 2023În 2005 descăleca la Iaşi gigantul Siemens, adus aici de fostul deputat şi ministru al Educaţiei Cristian Adomniţei. La 18 ani distanţă germanii au la Iaşi 3300 de angajaţi (2600 la Continental şi 700 la Vitesco, firmă desprinsă din Continental), oameni ce beneficiază de o medie salarială netă de 2000 euro lunar. Şi, atenţie, la detaliu, media de vârstă de la Continental este de 31 de ani, ceea ce înseamnă că au angajat preponderent tineri absolvenţi ai facultăţilor din Iaşi. Este, de fapt, cel mai mare beneficiu al Iaşului oferit de investiţia începută în 2006: tinerii absolvenţi nu mai pleacă la Bucureşti, Cluj sau în Vestul Europei ci rămân aici să construiască un Iaşi nou şi modern
 
Nemţii recunosc: "am venit pentru creiere, nu pentru braţe de muncă, am venit să dăm salarii mari, nu salarii mici"
     
Într-o discuţie liberă cu TopIasi.ro, directorul Continental pe România a recunoscut un adevăr simplu şi extrem de puternic: "noi nu am venit la Iaşi pentru forţă de muncă ieftină, nu am venit să profităm de salariile miciAm venit pentru forţa de muncă extrem de calificată, am venit să dăm salarii mari şi să facem cercetare şi dezvoltare", a spus Christian von Albrichsfeld.  
     
Şi exact asta au făcut la Iaşi: au amenajat aici un centru de cercetare şi dezvoltare în care 2600 de ingineri lucrează cu echipamente ultramoderne la dezvoltarea tehnologiilor de ultimă generaţie implementate în industria auto. Accentul este pus la Iaşi pe software, securitate cibernetică, conectivitate şi conducere autonomă. "Dezvoltăm la Iaşi maşinile viitorului, dar un viitor sănătos, bun", a spus CEO-ul Continental România. "De asta nici nu ne-am împiedicat, ca alţii, de lipsa autostrăzii, noi nu cărăm marfă ci producem tehnologie", a adăugat Christian von Albrichsfeld. 
ceo continental
 
Vineri au inaugurat noi laboratoare de testare 
     
Într-un rar exerciţiu de deschidere publică, oficialii Continental au invitat presa să vadă ce SF-uri se imaginează la Iaşi iar apoi apar în maşinile premium din toată lumea.
     
Aşa am putut intra în câteva laboratoare noi de testare pentru sisteme de frânare (teste de electricitate, răcire, ventilaţie, aer comprimat ş.a.). Ca picanterie, am văzut un sistem de frânare prevăzut cu un sistem de evacuare a fumului, camere climatice şi de şoc termic, simulatoare de mediu şi tot felul de aparate electronice de milioane de euro. 
     
"Pentru un proiect de testare putem mobiliza până la 120 de oameni pe o perioadă de 1-2 ani", a spus unul din inginerii ieşeni de la Continental. 
 
Parcare supraterană cu sistem fotovoltaic pe acoperiş
     
Continental a inaugurat vineri şi o parcare supraterană cu 5 etaje unde au fost amenajate 210 locuri pentru angajaţii firmei. Acoperişul parcării este complet acoperit cu panouri fotovoltaice care asigură energia electrică pentru cele 5 staţii de încărcare a maşinilor electrice precum şi pentru sistemul de iluminat. Iar vara apa caldă este produsă şi livrată numai prin energia furnizată de aceleaşi panouri fotovoltaice. 
 
Continental Iasi lanorator nou
 
 
100 de milioane euro a investit Continental dar Chirica mulţumeşte guvernului german
     
Investiţia de acum a Continental s-a ridicat la 8.000.000 euro dar din 2006 şi până azi germanii au investit la Iaşi peste 100 milioane euro. 
     
O altă picanterie: deşi totul e investiţie 100% privată primarul Iaşului s-a trezit să mulţumească oficial "guvernului german" iar apoi să ofere reprezentanţilor Continental o "diploma de apreciere" din partea "Iaşului oraș regal". Bonus, fără nici o legătură cu evenimentul Continental, Mihai Chirica a făcut şi pe mama Omida anunţând "sfârşitul iminent al războiului". 
     
Nemţii au zâmbit, au mulţumit protocolar pentru "diploma de apreciere", apoi au continuat să vorbească despre proiectele lor. "În 2006 când am fost prima oară la Iaşi, aici, pe locul acesta unde acum e cantina nu era nimic, era teren viran. Am putut vedea atunci şi apoi în anii următori cum se ridică centrul de la Iaşi, un centru extrem de performant", a afirmat CEO-ul Continental România 
 
continental 11
 
 
Anual 300-400 de tineri absolvenţi de facultate sunt recrutaţi de Continental
     
Ca să fie clar impactul afacerii Continental pentru Iaşi ne-am interesat despre numărul noilor angajaţi: "anual recrutăm 300-400 noi absolvenţi de facultate. Avem parteneriate cu două universităţi şi colaborăm foarte bine şi cu liceul de Informatică unde facem constant donaţii", a spus managerul Continental Iaşi Marian Petrescu. 
     
El s-a ferit să facă orice comentariu despre salariile oferite la angajare tinerilor absolvenţi şi la creşterea veniturilor în anii următori. Dar surse din fabrică susţin că "veniturile sunt mult peste piaţă, avem colegi care intră în firmă cu 1500 euro, iar după 3 ani ani se poate ajunge la peste 3000. Net". Evident, sunt şi salarii de 5000 euro net lunar, bani care, preponderent, rămân în Iaşi (în imobiliare, comerţ, servicii)
continental studenti iasi
 
Iaşul nu generează profit ci costuri. Anual se varsă 30 milioane euro la buget pe seama centrului de la Iaşi
     
Cum Continental nu a ezitat să facă paradă de miliardele de euro generate anual de afacerile sale, am întrebat ce impact economic are Iaşul în business-ul multinaţionale. Răspunsul a fost însă brutal: "Ca business Iaşul nu generează profit ci costuri. În altă parte facem vânzările şi obţinem profit. Dar vom continua să dezvoltăm centrul de la Iaşi, chiar să facem noi angajări", a spus CEO-ul pe România al companiei germane. Întrebat de TopIasi.ro care este nivelul de impozite şi taxe plătit de companie pentru centrul de la Iaşi, Christian von Albrichsfeld l-a invitat pe un director economic să intervină iar cel din urmă a spus sec: "circa 30 milioane euro anual". Nivel  care plasează Continental în top 5 cei mai mari contribuabili din Iaşi.   

Nu mai aveti dreptul de a comenta pe aceast site.

Citeste mai multe articole din: TOPIASI

Contacteaza-ne

Telefon: +40723390003

Email: This e-mail address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.

Despre Proiect

Ultimele Articole

Bagaju' si Peisaju'

Secretele Iasului

Iaşul vechi

RokGallery module Iaşul vechi (id=174) does not have a gallery selected