lucian apostol 1 clarBanca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare insistă de 2 ani să intre în acţionariatul KOSAROM, dezvăluie fondatorul grupului ieşean, Neculai Apostol. Neoficial asta se ştia deja în mediile informate, Topiasi.ro scriind acum 2 luni  de "un gigant european care ar fi încercat să se apropie de KOSAROM". Asocierea a fost respinsă însă de grupul ieşean deşi BERD ar fi pus la dispoziţie, se zice, 40 de milioane euro pentru 10% din KOSAROM. "NU e momentul pentru aşa ceva", a motivat scurt actualul preşedinte al grupului ieşean, Lucian Apostol.
 
BERD a scanat 4 ani KOSAROM-ul
     
„Acum doi ani am avut în vizită pe cineva de la BERD care ne-a spus că ne monitorizează de patru ani şi ar vrea să devenim parteneri pentru că avem un business model pentru România şi UE. Ne-a mobilizat mult în plan psihic şi chiar ne gândim dacă devenim parteneri“, a spus Neculai Apostol, fondatorul grupului Kosarom, la un eveniment organizat de Ziarul Financiar. 
       
Apostol senior nu a oferit cifre concrete, dar pe piaţă se ştie deja de discuţii avansate în urma cărora BERD ar fi oferit 40 milioane euro în schimbul a 10% din acţiunile grupului ieşean. Banii s-ar fi dus exclusiv în investiţii pentru dezvoltarea afacerii. Esenţial rămâne că BERD ar fi certificat o evaluare de minim 400 milioane euro pentru afacerea nr 1 a Iaşului în industria alimentară. 
       
În decembrie 2021 Topiasi.ro evaluase la 300 milioane euro valoarea grupului KOSAROM, ceea ce plasase familia Apostol pe locul 2 în topul celor mai bogaţi ieşeni (detalii aici Locul 2 în topul celor mai bogaţi ieşeni: "în 30 de ani am plătit impozite de 120 milioane euro iar acum avem 1300 de angajaţi" - topiasi.ro).
abator avitop min
 
Afaceri de 75 milioane euro în 2021
       
KOSAROM, Avi-Top, Suinprod şi celelalte firme din grupul KOSAROM au declarat la Fisc în 2021 afaceri totale de 372 milioane lei (circa 75 milioane de euro). "Anul 2021 a fost şi cu bune, şi cu rele. Pe partea de creştere a puiului a venit cu prăbuşirea preţului de la nivel mondial. Este o perioadă ciclică de şapte-opt ani când la nivel mondial este excedent de carne de pui şi atunci scade preţul.  Am rezistat, deşi pe 2020 am lucrat pe pierdere. Anul trecut a fost un an mai bun, s-a revigorat preţul la nivel mondial, uşor  să intrăm în normalitate“, a spus Neculai Apostol.  
       
Grupul Kosarom are 1.250 de angajaţi în total şi plăteşte statului impozite uriaşe. “Anul trecut am plătit impozite de 37 mil. lei la stat, în 2020 impozite de 36,4 milioane de lei iar în ultimii zece ani am plătit 302 mil. lei impozite şI taxe (66 milioane euro). Suntem un bun contribuabil al statului", a mai dezvăluit Neculai Apostol. 
neculai apostol avitop b min
 
Scumpirile ameninţă industria alimentară
     
 “S-a dublat preţul la cereale, ceea ce ne afectează, toate utilităţile s-au scumpit. Noi în piaţă ne exprimăm pe partea de creştere a preţului cu mult mai puţin, având în vedere că vine pe piaţă carne din afară cu preţuri foarte mici. Mai ales Germania, care este cel mai mare producător de carne de porc din Europa, ce nu mai exportă în China şi trimite excedentul în zona Europei Centrale şi de Est”, a adăugat Apostol senior. 
       
Un calcul simplu arată că dacă majorările la energie şi gaze ar fi introduse acum în preţul cărnii aceste preţuri s-ar majora cu aproape 50%, ceea ce ar condamna producătorii români la faliment. “Noi concurăm cu o piaţă europeană, suntem în UE, atunci trebuie să fim competitivi, ei (alte ţări-n.red) nu au preţurile noastre la energie şi gaze, sperăm ca în cel mai scurt timp  să se reglementeze aceste lucruri”, a cerut Neculai Apostol statului român. 
kosarom 2 min
 
Dublează numărul de magazine
     
 Fondatorul reţelei KOSAROM a dezvăluit că în prezent firmele sale operează direct 30 de magazine în nord-estul ţării dar "vrem să dublăm reţeaua de magazine în doi ani. Ar fi un lucru bun, cumpărătorul mănâncă carne proaspătă, facem zilnic aprovizionarea”.
       
KOSAROM obţine 26% din venituri de la export, ajungând să vândă produse din carne în Germania, Anglia, Spania.
(sursa: zf.ro)

Nu mai aveti dreptul de a comenta pe aceast site.

Citeste mai multe articole din: TOPIASI

Contacteaza-ne

Telefon: +40723390003

Email: This e-mail address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.

Despre Proiect

Ultimele Articole

Bagaju' si Peisaju'

Secretele Iasului

Iaşul vechi

RokGallery module Iaşul vechi (id=174) does not have a gallery selected