
Aflată pe poziția a doua în liga secundă, Politehnica Iași a reușit două transferuri cu care speră să reușească promovarea în SuperLigă. După împrumutul lui Alexandru Musi de la FCSB, în Copou a ajuns și Robert Ion, fost la Farul Constanța.
Văzut ca o mare speranță de cei de la FCSB, Alexandru Musi a adunat șase prezențe în acest sezon, inclusiv în cupele europene, reușind să marcheze un gol.
Simona Halep nu are parte de un sfârșit de an foarte liniștit după ce a fost suspendată provizoriu din tenis, dar există o mică șansă ca românca să ia parte la primul turneu de Grand Slam al anului 2023.

Anul 2022 se apropie de final, iar una dintre datele marcate cu roșu pe calendarul marilor cluburi de fotbal este 1 ianuarie. Peste 6 zile, sute de jucători intră în ultimele 6 luni de contract și pot semna cu oricine, din postura de fotbaliști liberi de contract.

David Popovici, cel mai prolific sportiv român în 2022, în vârstă de 18 ani, îşi aminteşte cu drag de perioada când îl aştepta cu sufletul la gură pe Moş Crăciun, transmite News.ro.
2022 a fost un an excepţional pentru David Popovici. Sportivul a reuşit să bată recorduri mondiale şi europene şi să devină multiplu campion european şi mondial. Acum, cu ocazia sărbătorilor de iarnă, David are câteva zile libere pe care le va petrece cu familia.

Forbes a anunțat topul celor mai bine plătite sportive din lume în 2022, iar pe primele două locuri se găsesc două jucătoare de tenis care nu au impresionat cu nimic în anul care se va încheia în doar câteva zile.
Astfel, Naomi Osaka este lider detașat (cu $51 de milioane), iar Serena Williams (care s-a retras din tenisul profesionist la US Open) a adunat $41.3 milioane.
În fine, podiumul este completat de Eileen Gu (schioare freestyle - $20.1 milioane).

Trupa lui Grozavu termină anul pe locul 2, la două puncte diferență de liderul CSA Steaua, care nu are drept de promovare! Trei puncte esențiale, obținute după un meci controlat în cea mai mare parte, dar cu emoții imense în ultima sa treime, când Unirea a avut o bară și alte patru ocazii de a înscrie!
CSM Politehnica Iași acumulează 31 de puncte și încheie anul pe locul 2 (la egalitate de puncte cu Oțelul Galați), la doar două puncte diferență de liderul CSA Steaua București, care nu are drept de promovare. Liga 2 se va relua la sfârșitul lunii februarie 2023, când în Copou va veni CSC Șelimbăr. În celelalte două etape din sezonul regular, CSM Poli se va mai întâlni cu Politehnica Timișoara (deplasare) și Progresul Spartac (acasă).
sursa: https://www.dragosgaspar.ro

Telefon: +40723390003
Email: This e-mail address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.
TITLUL PROIECTULUI INVESTIȚII PENTRU DIGITALIZAREA…
COMUNICAT DE PRESA Martie 2025 AS MEDIA SRL…
Tot mai mulți români caută zboruri fără o destinaț…
Primele zile de toamna aduc si primele rezerva…
București, septembrie 2025 – În întreaga Europă, t…
Toată bursa pariurilor a sărit în aer joi la prânz…
La scurt timp după ce mitropolitul Moldove…
Mare minune de Sfânta Parascheva - s-a lungit…