Municipalitatea ieşeană a ajuns deja la al treilea eşec managerial de calibru, pe care-l „va rezolva“ prin insolvenţă, aceeaşi metodă la care a apelat în ultimii ani şi în cazurile clubului de fotbal Politehnica Iaşi şi a societăţii de termoficare a oraşului, SC CET SA.

Acum a venit rândul Regiei Autonome de Transport Public (RATP) Iaşi, entitate aflată în subordinea Consiliului Local Iaşi, care a acumulat numai până la sfârşitul anului 2012 datorii cumulate cifrate la 200 de milioane de lei. Într-un singur an, RATP a înregistrat pierderi de 11,5 milioane de lei, iar datoriile totale către bugetul de stat consolidat şi cel local se ridică la 145 de milioane de lei.

Demisie azi, reangajare mâine

Consilierii locali din Iaşi şi-au dat încă din luna iunie votul pentru înfiinţarea Companiei de Transport Public Iaşi (CTPI), societate curăţată fiscal care înlocuieşte falimentarul RATP. Cel mai probabil, procedura de insolvenţă va fi declanşată la RATP până la finalul lui 2013. Deocamdată, şefii CTPI se află în plin proces de concediere a tuturor celor 1.390 de angajaţi ai RATP, care au fost invitaţi să-şi dea demisia pentru a fi reangajaţi la noua societate.

În cursul acestei săptămâni va avea loc şi concursul pentru ocuparea postului de director. Până ieri (18 noiembrie), în ultima zi disponibilă pentru depunerea dosarelor, se înscrisese la concurs doar Maricel Ghercă, actualul director al RATP. Conform tuturor probabilităţilor, tot Ghercă va rămâne manager şi în continuare.

Pasul următor, care ar trebui să primească din nou girul consilierilor locali, este transferarea patrimoniului RATP către Consiliul Local şi retransferarea acestuia către CTPI. „Indicatorii financiari spun că nivelul activelor este depăşit de două ori de cel al pasivelor. Legea spune că o astfel de societate trebuie să intre în insolvenţă sau faliment.

Un operator de servicii publice nu-şi poate stopa activitatea. Am făcut noua societate pentru a salva serviciul public. În plus, urmărim să accesăm fonduri europene pe intervalul 2014-2021 şi nimeni nu încheie programe de finanţare cu o societate în faliment“, a declarat Mihai Chirica, viceprimar al Iaşiului.

Practic, ANAF-ul va rămâne cu un datornic de lux şi cu aproape 150 de milioane de lei din categoria „arieratelor nerecuperabile“. ANAF-ul a pus sechestru pe conturile RATP încă din 2012, dar a reuşit să recupereze o sumă infimă din datoriile foarte vechi.

„Se preconizează ca noua societate să funcţioneze începând cu ianuarie 2014. Se intenţionează achiziţionarea de mijloace de transport noi cu fonduri europene“, a precizat Adrian Mihai, purtător de cuvânt al RATP Iaşi.

În ultimul consiliu de administaţie al regiei s-a votat un plan de reorganizare, care urmăreşte, în linii mari, accesarea unor fonduri nerambursabile de câteva zeci de milioane de euro, pe numele societăţii curăţate fiscal. Planul nu detaliază însă cum va scăpa societatea de transport de „scurgerile“ lunare, de milioane de lei, provenite în special din neachitarea de către Consiliul Local a subvenţiilor pentru abonamentele gratuite. Iaşiul este singurul oraş din ţară care acordă 100% gratuitate pensionarilor pe transportul în comun. Numărul acestora este de aproape 29.000.

"Soluţia pentru redresarea transportului public din Iaşi ar fi, în sinteză, cam asta: sesizare făcută la DIICOT, management privat şi subvenţionarea societăţii cu 30%, fonduri care să nu întârzie", este de părere economistul ieşean Tiberiu Brăilean.

„Încălzirea“ a fost făcută cu Poli şi CET

Şefii Primăriei Iaşi au patentat „modelul insolvenţei“ cu fosta Fotbal Club Politehnica Iaşi, societate băgată în insolvenţă în 2010 cu datorii oficiale totale de 14,8 milioane de lei. Cea mai mare pagubă se înregistrează în dreptul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Iaşi, pe care defuncta Politehnica Iaşi a păgubit-o cu 6,4 milioane de lei. Printre cei care aveau de primit bani se numără, însă, chiar RATP, forţată să sponsorizeze fotbalul falimentar din Iaşi. Ulterior a apărut Clubul Sportiv Municipal Studenţesc (CSMS) Iaşi, echipă cu rezultate mediocre, aflată în prezent în liga secundă.

Marele „tun“ pe insolvenţă dat, însă, de şefii Primăriei Iaşi este CET Iaşi, societate a cărei datorie depăşeşte 540 de milioane de lei. A intrat în insolvenţă în 2012, iar activitatea de administrare a serviciilor de termoficare la Iaşi a fost „pasată“ operatorului privat Dalkia.

(Sursa: Adevarul.ro)

Add comment

Comentariile care nu se refera strict la subiect si care contin trivialitati vor fi raportate drept spam.


Security code
Refresh

Citeste mai multe articole din: BANI

Secretele Iasului

Contacteaza-ne

Telefon: +40723390003

Email: This e-mail address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.

Iaşul vechi

  • Biserica Sf. Sava
  • Piaţa Unirii
  • Vedere generală a Iaşului
  • Universitatea AL. I. Cuza
  • Bulevardul Stfean cel mare
  • Centrul Iaşului, vedere de ansamblu
  • Palatul Administrativ din Iaşi
  • 1215936597bojdeuca
  • 1200642337iasi-bis.golia
  • 12
  • Biserica Sf. Sava
  • Piaţa Unirii
  • Vedere generală a Iaşului
  • Universitatea AL. I. Cuza
  • Bulevardul Stfean cel mare
  • Centrul Iaşului, vedere de ansamblu
  • Palatul Administrativ din Iaşi
  • 1215936597bojdeuca
  • 1200642337iasi-bis.golia
  • 12